Fost prefect de Cluj și actual șef al Cancelariei premierului Nicolae Ciucă, liberalul Mircea Abrudean va coordona Comitetul interinstituțional pentru organizarea Summitului Inițiativei celor Trei Mări și a Forumului de Afaceri.


Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, a fost desemnat drept coordonator național al României pentru Inițiativa celor Trei Mări (I3M), conform deciziei premierului nr. 65 din 21.03.2023 privind constituirea Comitetului interinstituțional pentru organizarea Summitului Inițiativei celor Trei Mări și a Forumului de Afaceri, precum și pentru desemnarea coordonatorului național al României pentru I3M.

În vederea unei coordonări integrate a tuturor evenimentelor care se vor desfășura în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări, Comitetul are în componența sa reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, precum și președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior.

„În funcție de punctele aflate pe ordinea de zi, la reuniunile Comitetului participă, în calitate de invitați, și reprezentanți ai altor entități publice și private, cu atribuții și responsabilități adiacente față de organizarea și desfășurarea Summitului, a Forumului de Afaceri și față de alte colaborări planificate în marja Inițiativei celor Trei Mări”, se arată într-un comunicat al Cancelariei Prim-Ministrului.

„Mulțumesc Prim-Ministrului Nicolae Ciucă pentru desemnarea în calitate de Coordonator Național al României pentru Inițiativa celor Trei Mări. Preluarea rolului de gazdă a Summitului și Forumului Economic ale Inițiativei celor Trei Mări de către România presupune o coordonare interinstituțională eficientă și o colaborare strânsă între toți responsabilii care vor fi desemnați de instituții. Voi depune eforturile necesare pentru a adopta toate măsurile organizatorice necesare în vederea desfășurării cu succes a evenimentelor organizate în marja I3M la București”, a scris Mircea Abrudean pe pagina sa de Facebook.


Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia).

Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital.

Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice, scrie Zcj.ro.

Până în prezent, au avut loc Summit-uri ale Inițiativei celor trei Mări la Dubrovnik în 2016, la Varșovia în 2017, la București în 2018, la Brdo în 2019, la Tallinn (format online) în 2020, la Sofia în 2021 și în Letonia în 2022.

Citește și: Daniel Buda: Agricultorii ucraineni merită respectul nostru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.