Clujenii așteaptă de trei ani de zile proiectul de bike-sharing pentru care Primăria municipiului Cluj-Napoca se laudă că a accesat fonduri europene. Termenul de dare în folosință a fost deja modificat o dată pe panourile albastre pentru începutul lunii februarie. Deși Emil Boc l-a anunțat ca unul dintre proiectele cheie pentru anul acesta, subordonații săi au lansat licitația pentru întreținerea sistemului de bike-sharing abia la sfârșitul lunii ianuarie. O dată certă în care clujenii vor pedala gratuit pe bicicletele municipalității nu este știută, dar există posibilitatea ca nici în 2014 să nu se finalizeze acest proiect.

 

Primăria cumpără 500 de biciclete cu banii de 68.000

Contractul inițial pentru „achiziție execuție lucrări stații self-service de biciclete, piste și trasee pentru bicicliști” a fost semnat pe 10 august 2012 cu firma Viacor Engineering. Valoarea contractului a fost de 14,8 milioane de lei. Întreținerea și operarea propriu-zisă a sistemului de biciclete va costa municipalitatea încă 12,4 milioane de lei. Astfel, clujenii plătesc pentru proiectul de biciclete peste 27 de milioane de lei. Dacă am calcula numărul de biciclete care se pot achiziționa cu acești bani ar rezulta 68.500 de biciclete de 400 de lei cu cadru metalic. Municipalitatea a cumpărat doar 500 de biciclete, deci de 137 de ori mai puțin. Într-adevăr în suma totală este inclusă și construcția de piste pentru bicicliști și întreținerea stațiilor, dar totuși, diferența este mult prea mare.

 

Contractul a fost suplimentat

Ca majoritatea contractelor semnate de municipalitate clujeană, chiar și contractul pentru construcția sistemului de bike-sharing a fost suplimentat cu 190.000 de lei. Noul act a fost intitulat „lucrări care nu au fost cuprinse în contractul de execuție cu nr. 240081 din 02.08.2012 pentru „Rețea de stații self-service de biciclete, piste și trasee pentru bicicliști.”

 

Licitația pentru operare, lansată abia în 2014

Municipalitatea clujeană știa că proiectul de bike-sharing nu ar fi putut fi pus în practică în vara lui 2013. Poate nici chiar în vara lui 2014. Abia la sfârșitul lunii ianuarie, oficialii municipalității au lansat licitația pentru operarea și întreținerea sistemului de bike-sharing. Mai precis, proiectul intitulat „Operare și întreținere sistem de bike sharing – Cluj bike” a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) abia pe 24 ianuarie, conform e-achizitii.com. Sistemul de bike-sharing, care trebuia să fie gata în vara lui 2013, este încă în lucru. Oficialii Primăriei municipiului Cluj-Napoca au inclus proiectul în cadrul priorităților pentru anul 2014.

 

Cluj-Napoca, legat pe pistă de Florești și Apahida

Primăria Cluj-Napoca avea în planul inițial cheltuirea a 15 milioane lei (3,5 milioane de euro) pentru amenajarea a 14,5 km de piste pentru biciclişti, construirea a 50 de staţii de închiriere şi achiziţionarea a 540 de biciclete, potrivit site-ului de licitaţii publice. Din cele 17 milioane de lei alocate pentru acest proiect, 13 milioane de lei sunt bani europeni. Clujul are în prezent circa 40 km de piste pentru biciclete. Pistele pentru biciclete vor lega municipiul Cluj-Napoca şi comunele Floreşti şi Apahida. 46 din cele 50 de staţii de închiriere a bicicletelor vor fi realizate în Cluj-Napoca, două în comuna Floreşti şi două în Apahida. După realizarea staţiilor de închiriere, clujenii vor putea folosi gratuit una din cele 540 de biciclete pentru a se deplasa în orice parte a oraşului. După folosire, vehiculul poate fi lăsat la cea mai apropiata staţie de închiriere, nefiind nevoie să fie adus în locul de unde a fost luat. Bicicletele vor putea fi folosite în baza unui card emis la cerere de către Primărie, pe baza buletinului. Pentru promovarea proiectului, Primăria Cluj-Napoca are în plan să mai plătească încă 2 milioane de lei, echivalentul a circa 450.000 de euro.

 

Banii, pentru favoriții democrat-liberalilor

Primăria condusă de Emil Boc a dat aproape 200.000 de lei, prin atribuire, unei firme de casă a PDL-ului. Este vorba de contractul “Lucrări care nu au fost cuprinse în Contractul de execuţie cu nr. 240081 din 02.08.2012 pentru “Reţea de staţii self-service de biciclete, piste şi trasee pentru biciclişti”” care a ajuns fără licitaţie la societatea VIACOR ENGINEERING S.R.L., unde, până de curând, a fost asociat Corvin Nedelcu, unul dintre “greii” democraţilor. În mod normal, proiectul pistelor de biciclete care ar trebui să formeze o reţea care să includă Apahida-Cluj Napoca-Floreşti ar fi trebuit finalizat anul acesta, însă oficialii municipalităţii spun că va fi gata la anul. Valoarea totală a proiectului este 17,6 milioane de lei, bani care vor merge în conturile VIACOR ENGINEERING.

 

Funcţiile necesare pentru un CV de cavaler de onoare

Însă, proiectul este cu atât mai fragil cu cât el a fost atribuit unui grup de firme controlat de PDL-işti, se arată într-un articol anterior. Este vorba de Răzvan Bagiu, om de afaceri braşovean, cunoscut mai mult pentru activitatea lui din domeniul IT (prin intermediul firmei CS Vision), decât cel al construcţiilor. Însă, societatea VIACOR are marele atu de a fi cunoscută pentru “apropierea” de fostul SPP-ist Cristian Nedelcu, unul dintre membrii de bază ai democraţilor. Pe lângă faptul că timp de 10 ani a făcut parte din Serviciul de Pază şi Protecţie al lui Băsescu, Nedelcu este cadru militar în rezervă şi cavaler de onoare la nunta lui Vlad Stolojan, fiul lui Theodor Stolojan. De asemenea, numele lui a fost asociat de câteva ori cu cel a lui Liviu Luca, “locotenentul” lui Sorin Ovidiu Vântu. Pentru că relaţiile evoluează, Nedelcu a fost consilier la cabinetul lui Blaga, ulterior a fost numit consilier clasa I la ANOFM, pentru ca apoi ascensiunea lui profesională să facă o oprire la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, unde a lucrat ca secretar general adjunct. După această scurtă oprire, Cristian Nedelcu a trecut cu fluturaşul de salariu pe la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, unde a încasat bani de la stat pentru munca intitulată “secretar general” la această instituţie.

Suntem curioși dacă municipalitatea va reuși să deruleze vreun proiect pe fonduri europene în timpul inițial, pentru că cel cu bike-sharingul este cu mult în urmă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.