Clujenii au început să satirizeze situațiile cu care se confruntă zi de zi în zona Borhanci. Ei susțin că Primăria neglijează total această zonă, iar atmosfera creată se aseamănă unei jungle urbane. Un cetățean curajos a expus realitatea experimentată zilnic, filtrată prin ochii unui părinte îngrijorat și neputincios:

„Zona Borhanci face parte din Municipiul Cluj-Napoca? Întreb în condițiile în care Primăria Cluj-Napoca nu face nimic pentru locuitorii acestui cartier:

1. Treceri de pietoni – trece cine vrea, scapă cine poate! Semaforizarea e doar la nivel declarativ. Dâmburile se elimină să nu deranjeze vecinii prea sensibili la zgomot;

2. Trotuarele – de aprox. 1 m lățime, o glumă bună, mai ales daca ai cărucior și/sau dacă cineva a decis că aceea e parcarea sa fără plată;

3. Traficul – fie el verde (cu autobuzul) sau ne-verde, cu mașina personală, tot 30 de minute stai dimineața să ieși din cartier pentru a duce copilul la școală. Cu bicicleta, din motive evidente (lipsa pistelor, trotuarele transformate în parcări), nu poți să te încumeți să îl duci sau, și mai rău, să îl trimiți singur;

4. Străzi din domeniul public (puține câte sunt) – asfalt doar în răspunsurile la reclamații. Etern vinovat – CA Someș, care măcar de un an a abandonat lucrările de introducere a canalizării pe aceleași străzi;

5. Hub educational Borhanci, centura metropolitană – solutii pentru nepoții, nu pentru copiii noștri care acum merg la școală; ”

Citește și: https://gazetadecluj.ro/universitatea-din-cluj-napoca-cauta-solutii-pentru-studenti-in-contextul-costurilor-accesibile-la-transportul-in-comun-comparativ-cu-franta-si-germania/

3 COMENTARII

  1. Ar mai fi de adăugat faptul ca mașinile de transport local nu au refugii în stații, opresc direct pe carosabilul cu o banda pe sens, ceea ce duce la aglomerare, cozi, nervi și mult timp pierdut in trafic, și noi vrem metrou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.