Compania Energobit a câștigat o licitație în valoare de 26.739.238,50 de lei, fără TVA, de la Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud S.A. Inițial, contractul ”Modernizare PT-uri (înlocuire celule MT, TDRI, cartier Astra, Triaj, Craiter, zona Gării, Uzina 2, Răcădău), localitatea Brașov, județul Brașov” a fost estimat la suma de 47.491.558 de lei, fără TVA, însă clujenii au câștigat licitația la aproape jumătate din prețul estimat.

La începutul acestui an, Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind o posibilă trucare a unor licitații publice organizate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica S.A.” pentru atribuirea lucrărilor de mentenanţă/modernizare/retehnologizare a Reţelei Electrice de Transport.

Investigaţia a fost declanşată având la bază unele informaţii furnizate de Transelectrica SA, care a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor ELM Electromontaj Cluj S.A, Energobit S.A., Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart S.A. şi Energotech S.A., în cadrul a două licitaţii având ca obiect „Retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti” şi „Modernizare a staţiei electrice 220/110kV Râureni”.

„Pornind de la aspectele sesizate de autoritatea contractantă, analizăm toate licitaţiile de atribuire a lucrărilor respective, fiind posibilă o înţelegere pentru împărţirea contractelor. Este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din domeniul achizițiilor publice, astfel încât, în final, să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. În cadrul acestei investigații, în luna decembrie 2017, Autoritatea de Concurență a efectuat inspecții inopinate la sediul companiilor, iar documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigaţie.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.