Demiterea din funcție a Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, a adus nemulțumiri și în rândul clujenilor. Astfel, un prost de susținere pentru acesta este anunțat astăzi, începând cu ora 19:00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Conform evenimentului anunțat în mediul online, pe Facebook, oamenii sunt invitați să-l susțină pe ministru.
“CLUJUL PENTRU VLAD
VLAD ALEXANDRESCU ÎNCĂ NU A DEMISIONAT – ŞI NICI NU A FOST DEMIS. Amănunte despre acest lucru, în prima postare de mai jos. Cât despre ‘descrierea event-ului’, iată: Se pare că politicienii şi guvernanţii ţin la Cluj şi la deja tradiţionalul lui activism civic. Altfel de ce s-ar apuca Dacian Cioloş să solicite demisia celui mai credibil (şi sprijinit, real, de societatea civilă) dintre miniştrii Guvernului său? Opera Română, o ştim cu toţii, a fost un pretext. Realitatea e că Vlad Alexandrescu şi oamenii ca el deranjează. Deranjează proiecte industriale cu cianură solicitând protejarea, în acord cu legea şi valoarea lui, a unui sit istoric remarcabil. Deranjează ieşind de-a dreptul în stradă pentru a împiedica demolarea unor clădiri istorice din Bucureşti, sau cerând Primăriei Clujului să înceteze mutilarea „pentru siguranţa cetăţenilor” a faţadelor. Deranjează oferind o şansă culturii independente/ alternative şi îndrăznind să sugereze punerea-în-competiţie a unor fotolii directoriale din Cultură deţinute, de decenii, de aceiaşi „grei” ai culturii, încremeniţi-în-proiect. Deranjează, zilele astea, prin condiţionarea propriei demisii de numirea la Cultură a unui alt om credibil, Corina Şuteu. Pentru că nu, Vlad Alexandrescu ÎNCĂ NU A PLECAT, şi chiar dacă o va face trebuie să ne asigurăm că va fi cu folos. Veniţi, aşadar, ca-n vremurile bune, în Piaţă, cu câte-un afişuleţ/ o pancartă făcut(ă) de mână sau chiar cu mâinile goale, dar cu sufletul plin :). Odată ajunşi acolo, om vedea câţi suntem şi ce-om face – dacă stăm, dacă ne plimbăm, dacă tăcem sau strigăm. Să-i arătăm acestui om că nu e singur. Să le arătăm celor ca el că îi învestim cu încrederea noastră. Iar celor ca Cioloş şi, mult mai important, politrucilor care-l manevrează din urmă, că n-am adormit. Nici pe departe”, se arată în evenimentul postat pe Facebook.