Potrivit unui studiu imobiliar, în Cluj-Napoca aşteptările vânzătorilor au crescut cu 0,8% în august (de la 1.214 la 1.224 de euro pe metru pătrat util) şi cu 11% faţă de perioada similară a anului trecut (de la 1.103 euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.249 la 1.253 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1% (de la 1.164 la 1.176 de euro pe metru pătrat).

Conform informațiilor, la nivel național, luna concediilor a fost caracterizată de o scădere a pretenţiilor vânzătorilor din marile oraşe ale ţării, atât pe segmentul de apartamente vechi, cât şi pe cel nou, excepţie făcând însă Braşov, Cluj şi Timişoara, potrivit datelor comunicate, marţi, de portalul imobiliare.ro. Astfel, ieftinirea apartamentelor a fost cu 0,7%, suma medie solicitată de proprietari scăzând de la 1.035 la 1.028 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 8,2% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 950 de euro pe metru pătrat util.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.