Alin Tișe, președintele CJ Cluj de la acea vreme, a inaugurat lucrările la CMID în prima lună din 2012.

În ultima ședință a CJ Cluj s-a adoptat o hotărâre prin care bugetul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj a crescut de la 20 de milioane de euro la 65 de milioane de euro. Din acești bani 10 milioane de euro sunt cheltuieli neeligibile, adică nu vor fi decontate din fondurile Uniunii Europene, reprezentanții CJ Cluj spunând că vor recupera acești bani de la primăriile din județ care, la rândul lor, vor lua banii de la contribuabili. Proiectul respectiv poate fi considerat cel mai mare eșec al CJ Cluj, indiferent de coloratura politică a conducerii din 2011 până în prezent

În ședința de la sfârșitul acestei săptămâni a CJ Cluj s-a adoptat o hotărâre prin care se rectifică bugetul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj a cărui valoare a crescut nejustificat de la 22 de milioane de euro, valoarea din anul 2011, la 65 de milioane de euro!

Potrivit acestei hotărâri, valoarea totală a proiectului ”Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj” – faza II este de 306.760.075,36 lei. Astfel, administrația județeană va face o ”infuzie” de 2.3 milioane de lei, fără TVA, cofinanțare suportată de CJ Cluj (30,85%), Municipiul Cluj-Napoca (30,85%), iar restul de 38,3% de celelalte primării din județul Cluj, proporțional cu populația fiecăruia.

”În prezent județul Cluj și-a achitat toată contribuția proprie la cofinanțarea proiectului (30,85% din 2.376.113,58 lei, dar asigură integral fluxul de numerar până la sfârșitul implementării proiectului, urmând a-și reîntregi bugetul cu sumele datorate de celelalte UAT-uri”, arată reprezentanții administrației județene.

Din valoarea actualizată de 300 de milioane, peste 116 milioane de lei reprezintă 98% din valoarea eligibilă a proiectului, și 24.4 milioane de lei reprezintă TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile.

Marea problemă a acestui proiect o va reprezenta suma de 152,6 milioane de lei care sunt cheltuieli neeligibile datorate modului în care administrația județeană a gestionat proiectul.

”Cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt suportate de CJ Cluj și primăriile din județul Cluj astfel: CJ Cluj 30,85% (47.093.526,22 lei), Primăria Municipiul Cluj-Napoca 30,85%, iar restul de 38,3% de celelalte primării de pe raza județului Cluj, proporțional cu populația fiecăruia. În prezent CJ Cluj și-a achitat toată contribuția proprie la cheltuielile neeligibile (47.093.526,22 lei), dar asigură integral fluxul de numerar până la sfârșitul implementării proiectului, urmând a-și reîntregi bugetul cu sumele datorate de celelalte primării”, se mai arată în hotărâre.

De asemenea, 10.8 milioane de lei va reprezenta valoarea veniturilor nete generate și va fi suportată de CJ Cluj și primăriile din județ în proporția arătată anterior.

”Proiectul de hotărâre este fundamentat, din punct de vedere al reglementărilor specifice aplicabile, raportat la atribuțiile și competențele specifice acestui compartiment, sens în care propunem analizarea şi supunerea spre dezbatere şi adoptare a proiectului de hotărâre în cauză, în prima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Cluj, în conformitate cu procedurile prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Cluj”, arată Mariana Rațiu, director executiv în cadrul administrației județene.

Milioanele din groapa de gunoi a administrației județene

În mod normal, proiectul ar fi trebuit finalizat în anul 2013. Anual, conducerea administrației județene a amânat inaugurarea proiectului. În cursul verii trecute Alin Tișe promitea că prima celulă va fi gata în iarna trecută, iar acum termenul a fost devansat pentru luna aprilie.

Tot vara trecută, CJ Cluj a acordat fără licitație contractul de proiectare și execuție al CENTRULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR (CMID) Cluj Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca (RADP). Valoarea lucrării este de 54,7 milioane de lei. Proiectul administrației județene este unul istoric și de o anvergură prea mare pentru administrația locală. Ultimul antreprenor, asocierea KRANZ EUROCENTER S.R.L. & INSTITUTUL DE STUDII ȘI PROIECTĂRI ENERGETICE – ISPE S.A a renunțat intempestiv la contract în urmă cu două luni.

În 2012, proiectul a fost câștigat de asocierea Confort SA – Atzwanger – Ladurner Impianti – Vel Service, pentru valoarea de 107,5 milioane de lei. Dar, contractul a fost reziliat.

În 2016, în urma unei licitații, a fost ales un alt antreprenor:  asocierea S.C KRANZ EUROCENTER S.R.L. – INSTITUTUL DE STUDII ȘI PROIECTĂRI ENERGETICE (ISPE).

În martie 2019, cel de-al doilea antreprenor a notificat rezilierea contractului, iar din luna mai lucrările au fost sistate. Despre această situație administrația clujeană nu făcut public nimic.

Ba mai mult, în luna iulie 2019, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, lansa un atac politic la adresa Agenției Județene de Mediu, condusă de PSD-ista Liana Mureșan, pe care o acuza că încearcă să blocheze realizarea proiectului.

Potrivit unei poziții a Curții de conturi, pentru eșecul administrației județene în ceea ce privește Proiectul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) Cluj echipa de implementare a proiectului și șeful CJ Cluj, Alin Tișe, ar fi trebuit să răspundă pentru prejudiciul de peste 13,5 milioane lei.

Suplimentări pe bandă rulantă

În toamna anului trecut, administrația județeană din Cluj a suplimentat cu 200.000 de lei, fără TVA, contratul pentru supervizarea lucrărilor la CMID. Atribuirea a fost făcută fără licitație, în favoarea firmei Irimat Cons SRL, iar reprezentanții instituției au negociat de la valoarea estimată de 203.494,42 de lei, fără TVA, la suma de 203.000 de lei, fără TVA.

Cei 200.000 de lei sunt destinați pentru ”servicii suplimentare de asistentă tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări aferente proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor din județul Cluj” în condițiile contractului de servicii nr. 8336/61/6.4.2016.

la proiectul SMID lucreză asocierea Kranz Eurocenter SRL – Institutul de Studii și Proiectări Energetice care a câștigat licitația pentru suma de 111,1 milioane de lei, cu termen de finalizare al lucrărilor la sfârșitul acestui an. Și acest contract a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei, pentru a remedierea pagubelor produse.

Gunoiul a devenit marea problemă a lui Tișe

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), în cadrul căruia ar fi trebuit să se deruleze într-un sistem unic toate activitățile de colectare, transport, transfer, sortare și reciclare, compostare, tratare mecano-biologică și depozitare, și a cărui finalizare era prevăzută pentru anul 2013, nu este funcțional, datorită disfuncțiilor apărute în derularea obiectivului Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), cum ar fi de exemplu: contestarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări; acțiuni în instanță; intrarea în insolvență a liderului asocierii; alunecările de teren ce au necesitat expertize tehnice, lucrări suplimentare de consolidare, noi proceduri de achiziție. În baza Acordului contractual nr. 6810/26 din 02.04.2015 și a Contractului de lucrări nr. 7206 din 16.03.2017 Consiliul Județean Cluj derulează obiectivul „Proiectarea și execuția Raport privind finanțele publice locale pe anul 2018 la nivelul județului Cluj Pag.36 / 49 lucrărilor de închidere a depozitelor urbane neconforme din județul Cluj – LOT 1 – Pata Rât, Turda, Huedin, Gherla“. Din totalul de 75 de UATC- uri, un procent de 98,7% dețin o formă de contractare a serviciilor publice de salubrizare și doar un procent de 1,3% (o singură comună), nu deține un contract de salubrizare.

2 COMENTARII

  1. De aproape 20 de ani gasca care are in paza si administrare RAMPA PATA RAT cu cele 2000 de suflete care nu au aparut din neant acolo , grebleaza materiale reciclabile de milioane de euro la negru anual pentru ei .Noua rampa va avea gard , paza ,camere si activitati economice legale privind reciclarea ,asa ca mai amana o tura pana se poate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.