Clujenii si-au recastigat libertatea pe 22 decembrie 1989

Ziua de 22 decembrie 1989 a însemnat, pentru Cluj-Napoca, o altfel de etapă a revoluţiei, una în care lucrurile erau mai clare, manifestanţii s-au organizat mai bine, efectele erau mai clare, iar judeţul s-a „procopsit” cu o nouă echipă de conducere. Muncitorii de la CUG au apărut chiar de la primele ore ale dimineţii în centrul municipiului, organizaţi în coloane de câte 10 oameni. Revoluţionarii au intrat în cea de-a doua zi a revoluţiei în sediul Comisariatului Judeţean pentru a prelua puterea, dar foştii activişti comuniştii erau plecaţi, cu toate actele referitoare la activitatea lor.

Istorie vie

Istoricul Ioan Chindriş, actualul director al Bibliotecii Academiei din Cluj-Napoca, a povestit pentru Gazeta de Cluj firul evenimentelor din a doua zi a revoluţiei clujene. „Cu atât mai surprinzătoare mi s-a părut ziua de 22 decembrie, când – maniac al muncii! – am vrut să mă duc la institut, este adevărat că ceva mai târziu: pe la ora 8,30. Dar, ajuns la Librăria Universităţii în drum spre istoria moartă, m-a oprit cu brutalitate în loc istoria vie. Dinspre biserica Sfântul Mihai venea o coloană uriaşă de muncitori cu steaguri fluturând în vântul dubios de cald al acelui decembrie. Perfect organizaţi, încolonaţi pe 8-10 coloane, veneau aproape tăcuţi, siguri pe ei, calmi. Am aflat că erau de la Combinatul de Utilaj Greu”, a explicat Ioan Chindriş.

Iubirea dintre revoluţionari şi armată

Atmosfera din Piaţa Libertăţii, „fieful” revoluţiei clujene, a fost între „agonie şi extaz”. Dacă dimineaţa era încă pericolul că soldaţii pot deschide focul oricând, atmosfera s-a detensionat pe parcurs, când soldaţii şi revoluţionarii s-au îmbrăţişat „cu patimă.” „Nu-mi făceam nici o iluzie: tinerii frumoşi de lângă tancuri şi TAB-uri, acum în mod cert soldaţi români, puteau trage asupra noastră în orice clipă, la primul ordin. Nu ştiam ce ordine avea armata şi ce atitudine avea să ia în acel moment. Poate că nici una. Cert este că tinerii din mulţime n-au mai ţinut cont de nimic şi s-au repezit la bieţii soldaţi palizi de emoţie şi oboseală. Niciodată în istoria trecută şi viitoare soldaţii noştri n-au fost şi nu vor fi îmbrăţişaţi şi sărutaţi cu atâta patimă caldă de fetele frumoase ale Clujului, cum au fost în amiaza spre trecere a acelei zile de 22 decembrie 1989”, susţine Chindriş.

Sfârşitul comunismului, începutul noului regim

Cu mult înainte ca revoluţionarii să preia controlul judeţului, foştii activişti comunişti şi-au strâns şi ascuns toate documentele Comitetului Judeţean Cluj. Principalii „actori” ai comunismului au dispărut subit, lăsând puterea judeţului în mâna revoluţionarilor. Deşi puteau fi oricând întâmpinaţi de rezistenţă armată, revoluţionarii au pătruns în sediul Comitetului Judeţean. „Uşa Comitetului Judeţean te întâmpina cu aura sumbră a metalului şi a lugubrului prestigiu câştigat vreme de decenii. Din nou o întrebare a mea fără răspuns. În faţa uşii erau postaţi, ca pentru pază, bărbaţi vânjoşi, în mod clar muncitori, care nu au intrat în clădire. Am apărut noi. Ne-au făcut loc respectuos, unde până atunci n-au lăsat pe nimeni să intre. Muncitorii de la uşă ne îndemnau să intrăm. Slavă Domnului, dincolo de uşă nu era ţipenie de om, darămite de pază armată! Uimitor: puterea lipsită de orice apărare”, continuă Chindriş.

„Capul lui Moga vrem!”

În momentul în care revoluţionarii au pus „stăpânire” pe sediul Comitetului Judeţean, aceştia au încercat să găsească un ţap ispăşitor, un „Moţoc” care să fie pedepsit pentru „relele” regimului comunism. Ieronim Moga, primul secretar al judeţului era persoana căutată de revoluţionari. „O singură informaţie din cele care răzbăteau prin pereţii groşi m-a interesat: „Moga este înăuntru! Moga este în sediu”! Cum adică, mă întrebam, primul secretar Ieronim Moga a rămas aici singur? Mi se părea stupid, dar aveam să mă conving peste puţin timp că aşa este”, arată Chindriş.

Zeci de mii de clujeni aşteptau libertatea

Între timp, în Piaţa Unirii s-au adunat zeci de mii de clujeni care aşteptau finalul regimului comunist. „Odată uşa deschisă şi intrarea realizată, miile de oameni din stradă au devenit o mare de urlete. Câţi oameni se adunaseră între timp în piaţetă? Cine să-i numere! Probabil zeci de mii. Portrete arse (de unde le-au cules?), cărţi arse, steaguri găurite, „Jos comunismul!” şi tot tacâmul cunoscut şi tipizat”, arată istoricul.

Actori, noii conducători ai Clujului

Actorii Dorel Vişan şi Victor Rebengiuc, dar şi istoricul Ioan Chindriş, Iosif Zăgreanu şi Mircea Vaida au fost noii conducători ai judeţului. Spiritul transmis de actori a fost unul pozitiv, deoarece aceştia aveau un „cuvânt de spus” şi în cadrul Revoluţiei de la Bucureşti. „Peste foarte puţin timp, dar acum în plină hărmălaie care stăpânea clădirea, au sosit actorii Dorel Vişan şi Victor Rebengiuc, acesta din urmă aflat în turneu la Cluj. Intrarea lor a fost triumfală, pentru că vocile revoluţiei de la Bucureşti erau de actori. Stau şi încerc să-mi amintesc a cui a fost ideea. În orice caz, a lui Dorel Vişan sau a lui Iosif Zăgreanu. Judeţul a rămas fără conducere. Trebuie să organizăm un nucleu de conducere. Ne-am organizat. Acum, după atâţia ani, pot să privesc cu detaşare la acele momente. Cum am ajuns din istoric pornit să consemneze mersul revoluţiei, în actor al acesteia, este iarăşi un punct de uimire pentru mine. Primul comitet a inclus următoarele persoane: Dorel Vişan, Ioan Chindriş, Iosif Zăgreanu şi Victor Rebengiuc şi Mircea Vaida”, a explicat Chindriş.

Libertatea, născută pe platforma regimului comunist

Prima gafă a noului regim a apărut chiar de la începutul său, când Victor Rebengiuc a încercat instaurarea unui regim pe baza celui comunist. Din fericire pentru clujeni, această idee nu a fost agreată de ceilalţi revoluţionari prezenţi. „Dracul l-a pus în aceste clipe pe Rebengiuc să scoată pe gură o perlă „a la Iliescu” de la Bucureşti: „Trebuie să ne situăm pe platforma Partidului Comunist Român, căci e singurul care are o ideologie în acest moment”. Am văzut atunci un tinerel de vreo 21 de ani, frumos din cale afară, apropiindu-se de Rebengiuc cu o figură criminală, musai de băgat în seama: „Ia las-o moale, domnule Rebengiuc, cu platforma Partidului Comunist, dacă nu vrei să zbori pe geam afară!”  Îl rog pe acest bărbat, dacă cele scrise aici îi vor parveni, să mă caute – sunt uşor de găsit – ca să-i strâng mâna pentru clarviziune şi să stăm la un pahar de vorbă despre acele clipe unice”, susţine directorul Bibliotecii Academiei din Cluj-Napoca.

Tăcere în Piaţa Libertăţii… Primul discurs liber

Chiar dacă Victor Rebengiuc a fost cel care a comis „gafa”, acesta a fost ales drept primul care va vorbi despre libertate. Actorul era foarte aproape de leşin, însă a apărut în faţa publicului cu o stăpânire de sine uimitoare. „S-a pus problema: cine să vorbească? Dar mai ales cum, în vacarmul care ar fi asurzit şi un gater în lemn de frasin. Am căzut de acord să vorbească Rebengiuc, după modelul cu actorii de la Bucureşti. Soţia mea l-a zărit printre cei din sala secretariatului pe Horia Bădescu, directorul Teatrului Naţional. Acesta avea o staţie puternică de amplificare, la care tocmai se cântau cu mare sârg colinde. Rebengiuc, marcat de poanta cu ideologia Partidului Comunist, ba mai şi prelucrat cu vorbe repezite de tineri, nu avea mare chef să iasă în balcon. L-am scos afară aproape leşinat de trac. Minune! Piaţa a tăcut brusc: chipul era cunoscut. Minune şi mai mare: după ce am crezut că va leşina şi am stat pe lângă el cel puţin cinci oameni, actorul din el s-a trezit brusc şi şi-a înfruntat „spectatorii” cu voce calmă, stăpânită, puternică, transmiţând idei furate din televizor, simple, banale, dar pline de adevăr despre ceea ce se petrecea în ţară. Mi-am zis cu invidie: „Histrionul tot histrion!” În locul lui nu făceam faţă, chiar având idei net superioare celor debitate de Rebengiuc”, consideră Chindriş.

În aşteptarea drumului drept

Ioan Chindriş îşi aminteşte cu nostalgie de zilele petrecute la conducerea judeţului şi consideră că nici până azi România nu este pe „drumul cel bun”. „Fusesem pentru câteva ore în conducerea revoluţionară a judeţului Cluj. Mi s-a spus că nici celor rămaşi acolo nu le-a fost uşor, dar au rezistat. Treaba lor! Rezist pe un drum care duce undeva. După 20 ani, drumul s-a înglodat în marasmul ţării aduse la ultima limită a angoasei, bolilor, sărăciei disperate, neantului. Mai aştept încă drumul drept”, a conchis Ioan Chindriş.

Tiberiu Hrihorciuc