Clujul a fost cel mai mare pol de dezvoltare din Transilvania, fiind axat pe industria prelucrătoare. Dintre marile fabrici, Clujana, Carbochim, Combinatul de Utilaj Greu (CUG), Someş Dej, Flacăra sau Tehnofrig, abia câteva mai supravieţuiesc cu activitatea redusă la linia de plutire. Majoritatea dintre aceşti “coloşi” industriali au rămas în paragină, unele dintre ele transformându-se în afaceri imobiliare. Printre ultimele supravieţuitoare ale industriei clujene, Fabrica de Sticlă Turda riscă să intre în faliment lăsând în urmă peste 300 de turdeni fără locuri de muncă.
Fabrică de Sticlă Turda a fost deschisă în urmă cu aproape 100 de ani, iar acum este în pragul falimentului pentru circa 18 milioane de lei, o datorie acumulată la stat. Conform administratorului fabricii, Traian Ruşanu, “în anul 2005, la cererea societăţii s-a intrat în insolvenţă şi apoi din 2007 în reorganizare judiciară. În această perioadă s-a reuşit plata datoriilor către bănci şi furnizori, rămânând în această perioadă cu datorii doar la ANAF şi AVAS, deşi societatea mai are doar 350 de angajaţi”, spune administratorul. El speră că fabrica de sticlă să nu fie închisă, una dintre societăţile de reabilitare fiind preluarea de către stat întrucât fabrica are un patrimoniu atractiv.
“Patrimoniul societăţii este foarte mare în raport cu activitatea rămasă. Peste 12 hectare de teren şi 26 de clădiri. Societatea foloseşte în prezent două clădiri şi maxim un hectare de teren, dar este nevoită să plătească taxe şi pază pentru toată suprafaţă şi toate clădirile. Planul de reorganizare prevede plata datoriilor către furnizori prin vânzarea activelor şi a terenului disponibil, dar datorită crizei mondiale nu se mai vinde nimic. Astfel nu s-a reuşit plata integrală a datoriilor. Este foarte clar că din producţie, cei 330 de angajaţi nu pot plăti datoriile făcute de 6.500 de angajaţi în decursul atâtor ani. Plata datoriilor se poate face doar prin preluarea la stat a întregii societăţi şi valorificarea tuturor activelor care nu sunt necesare”, mai adaugă Ruşanu.
De asemenea, administratorul societăţii mai spune că, dacă fabrica de sticlă turdeană s-ar închide, totul ar fi demontat de “căutătorii” de fier vechi.
“Ţinând cont de zona în care se găseşte fabrica, Casirom, Turdeana, Chimica, în trei săptămâni ar fi devastată de vecinii de etnie romă din gară. Acum, după cum s-a informat în diverse materiale, este o luptă continuuă cu ei, sunt nenumărate procese, adrese la poliţie, la primărie, întâlniri cu Partida Romilor, intervenţii ale poliţiei şi nu pot fi stăpâniţi. Dar în cazul opririi?!Revenind cu exemplul Casiromul, Chimica, care sunt oprite de ani buni şi nu s-au valorificat, ci doar s-au distrus”, explică Traian Ruşan.
Cum îngropi un combinat
Ceea ce se întâmplă la Fabrica de Sticlă Turda urmează îndeaproape tiparul prin care combinatele şi fabricile din Cluj au fost falimentate şi vândute pe bucăţi.
Spre exemplu, Somvetra Gherla a fost privatizată pentru prima dată în 1996. Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) a vândut 40% din acţiunile pe care le deţinea lui Anton Vasile, un apropiat al omului de afaceri Corneliu Petreanu. Suma totală a tranzacţiei a fost de 10,494 miliarde lei vechi, Anton urmând să achite un avans de 20%, şi să plătească restul sumei în opt rate anuale, până în anul 2004. Pentru că nu şi-a achitat la termen obligaţiile contractuale, Anton Vasile a fost acţionat în judecată, şi contractul a fost reziliat. În 2004, societatea a fost din nou scoasă la vânzare, având o datorie de peste 100 miliarde lei vechi, şi a fost cumpărată, cu 1,25 miliarde lei, de societatea Feromat. Dar nici noul proprietar nu s-a dovedit un administrator mai bun. Feromat-ul a disponibilizat peste 300 de muncitori, deşi se angajase să menţină locurile de muncă pentru întregul personal. A urmat o nouă anulare a contractului de vânzare, AVAS-ul devenind acţionar majoritar din februarie 2006. Însă, din cauza datoriilor acumulate, Finanţele Publice au scos la licitaţie bunuri din patrimonial firmei, iar apoi AVAS-ul a scos la vânzare ce-a mai rămas. Patrimoniul firmei a fost achiziţionat de două firme – Sambala Impex şi Oros & Oros SRL, care aparţin verilor Vasile şi Liviu Oros. Cei doi veri au mai cumpărat anterior şi fabricile de sticlărie şi porţelan Geromed Medias, Iris Cluj-Napoca şi Cristiro Bistriţa care se află în aceeaşi situaţie: falimentară.
Un alt caz controversat este cel al Combinatului de Utilaj Greu (CUG) Cluj Napoca. după ce a fost privatizat, o parte din spaţiile CUG-ului au fost vândute, iar tranzacţiile au făcut obiectul de cercetare al procurorilor. CUG Cluj a fost unul dintre cei mai mari mastodonţi industriali din Cluj-Napoca, însă această bază va fi dezafectată, iar terenului i se pregăteşte o destinaţie imobiliară. În 2005, CUG-ul a fost scos la licitaţie de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), iar licitaţia a fost adjudecată de concernul german Max Aicher, prin societatea S&MG. Principalul acţionar este Maximilian Aicher, care l-a numit pe Erich Gehl Ottmar ca administrator al SC S&MG. Ottmar deţinea şi opt părţi sociale din firma care deţine CUG-ul, dar nu avea dreptul de a înstrăina sau de a tranzacţiona activele imobiliare ale combinatului. Cu toate acestea, Ottmar a încheiat mai multe tranzacţii imobiliare prin care a înstrăinat o parte din activele combinatului fără a deţine acest drept.
Imobiliare sau smecherie?
Pe terenurile a două mari fabrici (Flacăra şi Napochim), două concerne germane pregătesc proiecte imobiliare. Firmele LBBW Imobilien şi Dootz Development plănuiesc să construiască blocuri turn. Chiar dacă cele două concerne au obţinut autorizaţiile de construcţie, până în acest moment nu au demarat lucrări. Nici în locul fostei fabrici Feleacul, unde şi acolo se pregăteşte un proiect imobiliar, nu au început construcţiile. De asemenea, pe amplasamentul Napolact de pe Bulevardul 21 Decembrie, unde societatea Moravia a obţinut autorizaţii pentru edificarea unui complex comercial şi de locuinţe, nu a început nicio lucrare de construcţie. Pe fostul teren al Fabricii Tricotaje Someşul, aflat în centrul oraşului, concernul Atrium Center a obţinut autorizaţii de construcţie pentru un hotel, spaţii de birouri şi un mall, cu o investiţie estimată la peste 80 de milioane de euro, dar nici aici nu s-a întâmplat nimic.
Pe de altă parte, alte voci consideră că, de fapt, nu afacerile imobiliare ar fi de vină pentru situaţia dezastroasă a marilor combinate şi fabrici clujene, ci simplul fapt că marile uzine s-au născut “moarte din faşă”.
“Toate fabricile astea imense s-au năcut moarte din fasă, într-un heirupism de asta comunist. Eu am fost inginer la CUG în anii ‘80 şi nu mi-am dat seama niciodată ce se aştepta de la atâtea hectare de hale care nu erau folosite. O mare parte din utilajele care erau pe platforma nu au fost folosite niciodată, nu au fost întreţinute şi nimeni nu cred că ştie dacă au funcţionat vreodată. Erau sute de oameni care plimbau câte un şurub prin fabrică şi tot atâţia care făceau acelaşi lucru cu hârtiile plimbate de la un birou la altul. Toţi muncitorii erau veşnic nemulţumiţi şi preferau să se prefacă că lucrează decât să facă asta efectiv. Mai mult, după Revoluţie au fost câteva oferte serioase de preluare a diferitelor secţii, erau investitori străini, care doreau să continue producţia, nu să facă mall-uri, dar nimeni nu a fost de acord. Nu ştiu de ce. Ori din prostie, ori din smecherie”, spune Liviu Tătar, fost inginer în cadrul CUG.
De ce să nu se închidă Fabrica de Sticlă Turda
“Statul român primeşte lunar, sub formă de taxe şi impozite, peste 250.000 de lei/lună. Se asigură loc de muncă la 330 de persoane, pentru că altfel, plata somajului pentru aceste persoane ar fi 150.000 lei/lună. Astfel, statul român ar pierde lunar circa 400.000 de lei şi ar avea probleme sociale cu peste 1.000 de persoane, considerând că fiecare are o familie formată din trei persoane. Oprirea activităţii ar duce la scăderea considerabilă a valorii societăţii, deoarece într-o fabrică de sticlă principala valoare este forţa de muncă, clienţii, tradiţia care s-ar pierde. Prin oprirea cuptorului acesta s-ar deteriora iar sanse de pornire ar fi mici, costurile de reparaţie şi repornire depăşesc 500.000 de euro”, administrator Fabrica de Sticlă Turda, Traian Ruşanu
Conform unui raport întocmit de Grup de Lux şi pus la dispoziţie la începutul acestui an, în 2009, nu a fost finalizat nici un proiect industrial. ” În ianuarie 2010, piaţa spaţiilor industriale pentru închiriere se ridica la 200.000 de metri pătraţi, dintre care 140.000 sunt ocupaţi. Cel mai mare grad de ocupare îl au spaţiile logistice de pe Calea Baciului. Un grad de ocupare de peste 85% îl are şi platforma industrială Clujana, în timp ce platforma CUG are un grad de ocupare de aproximativ 30% în prezent”, se arată în datele puse la dispoziţie de raport.
Comparativ cu începutul anilor ‘90, numărul angajaţilor marilor fabrici clujene a scăzut drastic de la câteva mii la câteva sute în momentul actual.
Clujana 10.000 angajaţi – 400 angajaţi
CUG 15.000 angajaţi – 100 angajaţi
Remarul 16 februarie 3.000 angajaţi – 800 angajaţi
Flacara 5.000 angajaţi – 300 angajaţi
Tehnofrig 4.500 angajaţi – niciun angajat
Răzvan Robu
