Printr-un proiect de lege, polițiștii locali din România vor fi incluși într-un program de instruire administrat de MAI. Costurile cursurilor vor fi de aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare polițist local, bani plătiți de la bugetul local al fiecărei administrații locale.

Conform unui proiect de Ordin al ministrului Afacerilor Interne pus în dezbatere publică, „instituţiile de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne alocă, în anul 2020, un număr de 515 locuri în vederea formării iniţiale a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul Ordinii Publice şi în domeniul Circulaţiei Rutiere, precum şi un număr de 30 de locuri în vederea parcurgerii modulului de management”. Achitarea cheltuielilor de şcolarizare privind programele de formare iniţială şi modulele de management, precum şi a cheltuielilor de cazare şi masă se realizează de către „structurile Poliţiei Locale, în baza contractelor de formare profesională încheiate în acest scop”, se mai arată în document.

Cursurile de formare profesională pentru poliţiştii locali vor avea o durată de aproximativ 90 de zile, iar cele din modulul de management se vor întinde pe numai patru zile. Şcolarizarea sau specializarea poliţiştilor locali se va face în 8 instituţii de instruire ale MAI, printre care şi Centrul Chinologic „dr. Aurel Greblea” Sibiu. 

Cursurile de formare sunt taxate de MAI cu 2.000 de lei pentru fiecare poliţist local. Cum numărul acestora este de 515, în total, pentru aceste cursuri primăriile din ţară vor scoate din vistierii 1.030.000 lei. Apoi, contravaloarea celor trei mese pe zi este de 35 de lei pentru fiecare cursant, iar un calcul sumar ne arată că, în total, pentru hrănirea tuturor foştilor gardieni publici, autorităţile locale vor achita 1.622.250 lei. La aceste sume se adaugă şi contravaloarea cazării, dar aceasta nu este fixă, tarifele pentru acest serviciu fiind stabilite de fiecare instituţie de formare în parte. Conform unor surse, acestea ar putea ajunge la peste două milioane de lei, de unde rezultă că, în total, primăriile din ţară vor achita cel puţin un milion de euro pentru formarea viitorilor poliţişti locali. Aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare cursant. 

3 COMENTARII

  1. De fapt dânșii ar trebui puși la treabă serioasă și nu la hărțuirea celor care nu au loc de parcare în Clujul distrus de Boc. Există criminali care trebuiesc prinși, case de prostituție care trebuiesc închise și câte și mai câte. E foarte simplu să împarți amenzi în comparație.

    • Dragă prost,
      Nick-name-ul tău spune totul despre tine. De ce măta crezi ca polițiștii locali trebuie să prindă criminali? De ce măta trebuie închise asa zisele case de prostituție? Dacă nu vrei sa iei amenda circula cu autobuzul butoiule de zoaie.
      Cu stimă,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.