Clujul dă startul în România. Deși unele străzi sunt vai de capul lor, altele sunt în plină dezvoltare. Pe zi ce trece observăm cum evoluează tehnologia și cum se dezvoltă cu ajutorul ei țările din Europa. Ei bine, de această dată, Clujul ține pasul marilor orașe Europene și se va putea mândri cu prima stradă smart din România. Ovidiu Câmpean, șefului Serviciului Relații Comunitare și Turism de la Primăria Cluj-Napoca este coordonatorul acestui proiect, declarând faptul că dacă acest proiect va fi acceptat de către clujeni se va dezvolta și în alte zone ale orașului.

Europa se poate lăuda cu o tehnologie mai mult decât foarte bine dezvoltată, lucru de lăudat. România este una dintre țările cu cel mai bun internet din lume, însă chiar și sub acest privilegiu statul la cozi pare să facă o plăcere mai mare cetățenilor decât folosirea tehnologiei.

 

Municipiul Cluj-Napoca face un pas înainte

Auzim tot mai des de „oraș smart” și de dezvoltarea tehnologică a orașelor. În România până acum nu ne-a fost dat să vedem un astfel de oraș, însă acum Clujul a făcut  primul pas, prezentând un proiect de stradă cu dotări high tech . În ultimul timp conducerea primăriei Cluj-Napoca ne-a surprins cu tot fel de proiecte pentru dezvoltarea inteligentă a acestui oraș și pentru decongestionarea traficului care le dă cele mai mari bătăi de cap locatarilor.

Dacă în urmă cu câteva săptămâni ne-a fost prezentată schimbarea a patru străzi din centru Clujului, respectiv Străzile Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Puşcariu şi Emile Zola, străzi ce vor fi reamenajate, în sensul eliminării traficului auto şi transformării acestora în zone preponderent pietonale, acum Ovidiu Câmpean a venit cu altă propunere

 

 Prima stradă SMART, la Cluj-Napoca

 O stradă din zona căminelor studențești din cartierul Mărăști va fi prima stradă smart din România. Strada va fi complet modificată și mult mai îngustă.
 Strada din cartierul Mărăști se va transforma într-o stradă la nivelul unor străzi din orașele  Europene  Austria, Olanda, și va beneficia de dotări high tech.

Strada va fi dotată cu bănci cu încărcător, stâlpi de electricitate cu WIFI, staţii de încărcare pentru trotinete, maşini, biciclete şi o șosea mult mai mică.

Ovidiu Câmpean, coordonatorul acestui proiect spune că schimbările vor fi de ultima generație.

„ Sunt propuse bănci cu încărcare electrică pentru mobile, sunt stâlpi de iluminat cu tehnologie LED de ultimă generaţie care au incorporate sisteme pentru WIFI pentru internet în spaţiu public, dar şi dotări precum staţii de încărcare electrice pentru biciclete sau trotinete”, spune Ovidiu Câmpean.

Pe lângă faptul că strada din Mărăști va fi dezvoltată din punct de vedere tehnologic, clujenii se vor putea bucura și de mai mult spațiu verde.

Deși este o premieră în România, unii localnici critică acest proiect pe motiv că zona este foarte aglomerată,iar daca strada se va mai micșora nu vor mai fi locuri de parcare.

Cu toate acestea, Ovidiu Câmpean, coordonatorul proiectului, este încrezător în acest proiect și speră că pe viitor să se extindă și în alte cartiere.

„Este un proiect pilot în cartiere dacă va fi acceptat şi agreat de către clujeni vom încerca să extindem astfel de proiecte şi în alte cartiere”, mai declară pentru digi24, Ovidiu Câmpean

Viena în topul orașelor smart

Cluj-Napoca a luat exemplul capitalei Austriei, Viena. Viena este pe locul întâi la nivel mondial, în topul oraşelor smart. Soluţiile de dezvoltare urbană s-au îndreptat spre transportul în comun şi spre protejarea spaţiilor verzi.

Un alt oraș care s-a axat pe dezvoltarea smart este Amsterdam, capitalei Olandei. Amsterdam are peste 100 de proiecte de dezvoltare a orașului smart.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.