Ultima sută de metri înainte de alegerile generale
Şefii de campanie ai UDMR, PNL, PDL şi PSD+PC au caracterizat campania pentru parlamentare drept una ,,normală”, însă cu ,,mici” incidente precum ruperea afişelor sau atacurile la persoană.

Mai este o săptămână până la alegerile parlamentare, iar programul partidelor politice clujene este din ce în ce mai încărcat. Însă, aşa cum era de aşteptat, campania electorală nu a scăpat de ,,incidente”. Chiar primele zile ale campaniei electorale au fost marcate de un scandal fără precedent pe scena politică clujeană. Bannerele candidaţilor liberali din colegiul pentru Camera Deputaţilor numărul cinci, respectiv colegiul senatorial numărul trei, au fost vandalizate, potrivit PNL Cluj, din ordinul primarului PDL din municipiul Gherla, Ovidiu Drăgan. Povestea  a ajuns de competenţa poliţiei, edilul din Gherla fiind, în prezent, cercetat penal pentru instigare la distrugere, abuz în serviciu şi furt prin efracţie. Însă când lucrurile păreau să reintre pe făgaşul normal, o altă ,,bombă” a explodat în ograda liberalilor clujeni. Virgil Pop, candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor în colegiul numărul 8, a fost arestat săptămâna trecută pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Deşi este arestat pentru 29 de zile, Pop rămâne candidatul PNL pentru acest colegiu. Exceptând aceste două  incidente şi atacurile la persoană specifice campaniei, putem spune că până în prezent campania electorală clujeană a avut un curs ,,absolut normal”. Dar, deşi mai există o săptămână până la alegerile generale, se mai preconizează şi alte ,,surprize” în peisajul politic clujean.

UDMR duce o campanie ,,normală”

Preşedintele de campanie al UDMR Cluj, Laszlo Attila, a caracterizat campania electorală ca fiind ,,bună”, fără incidente deosebite. ,,Până în prezent, am avut o campanie absolut normală. Nu avem probleme deosebite, iar semnalele pe care le primim de la cetăţeni sunt pozitive. Colegii mei lucrează din greu pentru a mobiliza electoratul, iar acest lucru se vede din plin prin prezenţa oamenilor la manifestările organizate de Uniune”, a precizat Laszlo. Întrebat dacă adversarii politici joacă ,,murdar”, liderul UDMR Cluj a repetat faptul că acţiunea Uniunii este una normală, însă cu unele precizări: ,,Ceea ce am constatat este o accentuare a discursului politic radical, iar aici mă refer la atacurile la persoane. Eu i-am sfătuit pe candidaţi să se abţină şi să nu se preteze la aşa ceva. Aceştia trebuie să dea dovadă de profesionalism şi să mobilizeze electoratul. Doar în municipiul Cluj-Napoca avem 160 de voluntari care lucrează non-stop, fiind prezenţi în staţiile publice, pe străzi, în cartiere. Iar eu încerc să fiu prezent peste tot ca să-mi susţin colegii”, a explicat Laszlo. De asemenea, acesta a ţinut să menţioneze faptul că în data de 30 noiembrie prezenţa la vot va fi foarte slabă.

Atuul PNL, campania ,,door to door”

Şi liberalii clujeni par să ducă o campanie înscrisă în limitele normalului, potrivit preşedintelui PNL Cluj-Napoca, Horea Uioreanu, care este, în acelaşi timp, şi coordonatorul de campanie al formaţiunii. Contactat de Gazeta, Uioreanu a declarat că, exceptând incidentele de la Gherla şi Turda, liberalii nu s-au mai confruntat cu alte probleme. ,,În afară de cele două situaţii, nu au mai fost incidente majore, doar mici retuşuri în ceea ce priveşte afişele electorale. Campania merge chiar foarte bine şi sunt bucuros să văd că votul uninominal îi ,,obligă” pe candidaţi să îşi folosească imaginaţia, venind în lupta electorală cu noutăţi. Populaţia reacţionează pozitiv la campanie, în special pentru că facem şi campanie door to door. Ne-am bucura să fie o prezenţă bună la vot. Deşi sondajele arată că doar 40% din populaţie se va prezenta la vot în data de 30 noiembrie, eu sper ca sondajele să se înşele”, a declarat Uioreanu. Întrebat dacă oamenii înţeleg ,,cu ce se mănâncă” votul uninominal, liberalul a explicat că la fiecare întâlnire cu cetăţenii acestora le este explicat cum funcţionează noul sistem de vot.

Campania PDL, conform graficului

Şeful de campanie al democrat-liberalilor clujeni, liderul PDL Cluj, Daniel Buda, ne-a declarat că demersul PDL este conform graficului, iar oamenii reacţionează ,,foarte pozitiv” la campania electorală dusă de formaţiunea pe care o reprezintă. ,,Însă, bineînţeles că am avut parte şi de probleme precum ruperea afişelor electorale sau atacuri otrăvite din partea adversarilor. Dar noi nu ne-am coborât la astfel de lucruri.

 
Contracandidaţii PDL joacă foarte ,,murdar”, în special PNL şi PSD+PC. Credeam că nu se poate face o astfel de campanie, dar se pare că m-am înşelat”, a precizat Buda. Întrebat dacă electoratul înţelege noul sistem de vot, Buda a explicat că nu toţi înţeleg cum se va vota în data de 30 noiembrie, iar din această cauză prezenţa la vot va fi în jur de 35-40%.

În ceea ce îi priveşte pe social-democraţii clujeni, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Vasile Soporan, ne-a declarat că în acest an campania electorală a PSD decurge normal. ,,Campania PSD decurge în condiţii bune, dar cu o anumită agresivitate din partea contracandidaţilor, cum ar fi ruperea afişelor. În rest, nu am mai avut parte de incidente deosebite. Populaţia reacţionează pozitiv la campanie, iar acest lucru reiese din întâlnirile pe care le avem cu cetăţenii din colegii”, a concluzionat Soporan. De asemenea, Soporan e de părere că ultima săptămână de campanie va decurge normal şi că nu vor apărea probleme.

Timea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.