Consiliul Local Cluj-Napoca va dezbate în ședința publică de săptămâna viitoare proiectul Bazei Sportive „La Terenuri” din cartierul Mănăștur. Investiția, care presupune crearea unei baze sportive și de agrement pe o suprafață de aproximativ 4.2 hectare, se va ridica la o valoare de 9 milioane de euro. Finanțarea investiției va fi făcută în mare parte din fondurile bugetului local clujean.

Proiectul vizează crearea unei Baze Sportive destinate unui număr mare de activități, fiind compusă din: terenuri de sport în aer liber, zone de recreere, alimentaţie publică, loc de joacă pentru copii, pistă de alergare, dar şi realizarea unei construcţii care să adăpostească activităţi sportive de interior. Primăria a considerat realizarea unei baze sportive imperios necesară, având în vedere numărul mare de locuitori ai cartierului Mănăștur.

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit public despre acest proiect care va fi dezbătut în ședința de consiliu din data de 10 decembrie: „Am înaintat Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca propunerea privind aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea bazei sportive și amenajarea unui parc în zona «La Terenuri», din cartierul Mănăștur, precum și propunerea privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de urbanizare – reabilitare pentru același obiectiv de investiții”.

Astfel, clujenii de toate vârstele vor putea beneficia gratuit de un parc de relaxare și agrement, dar și de o bază sportivă modernă, cu dotări de ultimă generație. De asemenea, administrația clujeană le promite locuitorilor că le va oferi o suprafață de spații verzi amenajate de peste 18.000 mp.

Cum va fi structurată Baza Sportivă?

Proiectul Baza Sportivă „La Terenuri” din Mănăștur va cuprinde terenuri pentru sporturi în aer liber, precum tenis de câmp, baschet, mini fotbal, badminton, volei, care vor fi amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă. Totodată, vor fi construite și terenuri de beach volley cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark, dar și zone de fitness. Pentru cei mici, dar și pentru adulți, vor fi realizate zone de recreere.

Pentru perioadele de iarnă, Baza Sportivă va pune la dispoziție o clădire multifuncțională cu parter și etaj construită pe o suprafață de aproximativ 1700 de mp. În această sală se vor putea desfășura activități precum squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic. Tot pe timp de iarnă, amfiteatrul în aer liber va putea fi amenajat sub forma unui patinoar.

Proiectul include și parcări auto, parcări pentru biciclete, stație de bike sharing, dar și stații pentru încărcarea bicicletelor electrice.

Implementarea proiectului va dura 16 luni

„Este o nouă investiție importantă dedicată petrecerii timpului liber, în mod sănătos și plăcut, de către clujeni”, la fel cum o reprezintă cea din Gheorgheni, apreciază primarului Emil Boc. Datorită complexității proiectului, care presupune și modernizarea căilor de acces prin realizarea a două noi pasaje de traversare a pârâului Calvaria, desfășurarea acestuia se va întinde pe o perioadă de 16 luni. Toată această investiție, care va fi finanțată din bugetul local, potrivit municipalității, se va ridica la valoarea de 43 de milioane de lei, echivalentul a 9 milioane de euro.

Dacă acest proiect de hotărâre va trece de comisia Consiliului Local și va fi aprobat, se vor declanșa procedurile de licitație pentru proiectare și execuție, respectiv de realizare a exproprierilor. 

1 COMENTARIU

  1. Frumos proiect, am ras cand am vazut ca la un moment in filmulet apar oameni la costum si cravata discutand, probabil, filozofie de mindfullness. Deci, ar trebui urmarite cu atentie actiunile astora sa nu betoneze cumva si padurea mai repede (pentru ca, in cele din urma, asta se va intampla)… E clar ca oamenii din zona vor evita acest „parc de beton sportiv” si vor merge in padure, cat se mai putea si acolo. Terenurile vor fi accesate de figuranti cu skateboarduri sub brat si increzuti care vor organiza „intalniri culturale” – o pregatire a transformarii zonei mai largi (inspre padure) intr-un cartier middle-class aspirational, pentru care „Parcul ‘La Terenuri'” va constitui magnet de marketing in promovarea unei zone de life quality, adica nu adiacente odiosului Manastur, comunist-batranesc-muncitoresc. O miscare smechereasca prin care zona de picnic a manasturenilor, practic, va fi furata de clasa creativa de business.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.