OZN-ul celebru din 1968, fotografiat de Emil Barnea deasupra Pădurii Baciului, văzut în epocă și de subsemnatul. De la acel OZN a început pasiunea mea pentru acest gen de fenomene

Au curs râuri de cerneală despre “clasicele” locații paranormale ale Clujului: Pădurea Hoia-Baciu, Biblioteca Centrală Universitară – cu fantoma sa, Cetățuia – fosta cazarmă chezaro-crăiască, loc bântuit, dar și fostul Muzeu de Speologie „Emil Racoviță” din centrul municipiului, Grădina Botanică – portal între lumi, Castelul Banffy – Bonțida, Casa  Călăului, casa bântuită din Apahida șau Cimitirul Hazsongard. Despre majoritatea a scris, de-a lungul anilor, și subsemnatul. Însă fenomenul este mult mai extins, există numeroase alte locuri care pur și simplu “strigă” pentru a-și dezvălui tainele. Și numai un ochi atent, neconstrâns de diverse chingi poate să le înțeleagă. Motiv pentru care, înfruntând riscurile trimiterii în derizoriu, de către cei prea plini de propriul lor ego, o voi face fără nicio reticență în rândurile următoare!   

OZN-ul din 1968, din pădurea Baciului, de la care a început totul!

Toată aventura personală în domeniu a început în acea stranie zi de august a anului 1968 – aveam doar șase ani – când, aflat în curtea casei bunicii de pe strada Transilvaniei, situată în cartierul Dâmbu Rotund,  vis-à-vis de Pădurea Baciului, am văzut și eu, asemeni miilor de clujeni ai vremii, OZN-ul care a staționat ore în șir deasupra Clujului. A fost fotografiat cu acel prilej de către Emil Barna, fotografia devenind celebră și, ani de zile a fost considerată una din cele mai de calitate fotografii ale unui OZN!

Atunci s-a produs și declick-ul, în mintea copilului care eram, subiectul devenind o uriașă obsesie și preocupare! Au început și lecturile asidue din cărțile vremii – care începuseră să apară, cu prilejul deschiderii culturale a României din anii șaptezeci-optzeci – gen “Farfuriile zburătoare, o chestiune serioasă”, de Frank Edwards și apoi, toată gama de lucrări de mai târziu. Iar, în acea zi de august 1968, orice încercare de a afla ceva despre acest lucru din partea bunicii s-a soldat fără răspuns, iar la final insistențele mele au fost răsplătite cu o bătăiuță pe cinste și închiderea mea în casă pentru câteva ore. Peste ani pasiunea a rămas în suflet, în stare latentă.

A renăscut, paradoxal, abia aproape de maturitate – la circa 30 de ani – când, aflat în redacția unei televiziuni naționale de știri, am început să am de-a face cu fenomene de acest gen, relatate de către cetățeni. Mă prezentam, incitat, peste tot unde oamenii îmi semnalau – prin fotografii, filme sau viu grai – OZN-uri, case bântuite și alte evenimente inexplicabile. Astfel că, timp de peste două decenii, nu mi-a scăpat niciun eveniment de acest gen, aflându-le, cum se zice, la prima “strigare”, imediat după ce s-au petrecut, inclusiv  în renumita Pădure a Baciului – dar și în alte locuri din preajma Clujului. De pildă, legat de OZN-uri, doar o întâmplare, aleasă din multe zeci: în 2018 am fost chemat de sătenii din localitatea Suceagu – situată în prelungirea Pădurii Baciului.

Și, printre numeroasele depoziții ale localnicilor, o redau pe cea a lui Lazăr Francisc, un bărbat în vârstă de 73 de ani, om de o înaltă probitate morală, fost lăcătuş-mecanic la CFR : “Bunicul meu a avut 16 hectare de pădure la Poiana Rotundă, aparţinătoare din punct de vedere administrativ de Suceagu şi oarecum legată de Pădurea Baciului. Eram pe atunci copil de 14-15 ani, elev la şcoala profesională din Câmpia Turzii.  

Ne aflam în vacanţă, era în vara anului 1960 şi venisem la pădure cu carul cu boi, însoţit de bunicul şi doi fraţi. Brusc, în faţa noastră a apărut o farfurie zburătoare, mare cât trei-patru găleţi puse laolaltă, care avea şi trei picioruşe metalice la bază, ca un tren de aterizare. Ne-am speriat tare şi bunicul ne-a zis să ne lipim de copaci, că-s ceva fenomene, dând impresia că stăpâneşte situaţia, însă se vedea bine pe faţa lui cât e de înspăimântat. A durat totul vreo jumătate de oră până ce obiectul s-a ridicat şi-a dispărut printre copaci şi abia după aceea am tăiat o căruţă-două de lemne şi am pornit spre casă”.

Fantomele de la Centrul “Gavroche” din cartierul Grigorescu!

Dintre întâmplările cu apariții fantomatice, reproduc una trăită în anii 2008-2009, situația respectivă fiind în continuare extrem de actuală deoarece un angajat al instituției mi-a reconfirmat acest lucru.  Atunci fusesem chemat – culmea! – chiar de personalul și conducerea Centrului “Gavroche”, de pe str. Ieremia Grigorescu, destinat copiilor instituționalizați, asta pentru că toată lumea era terorizată de fenomenele inexplicabile ce se petreceau acolo și angajații refuzau să mai vină la serviciu în turele de noapte! Era vorba de manifestări incredibile: se deschideau din senin luminile și ferestrele, la fel și robinetele, existând mereu riscul inundării băilor sau bucătăriei. De asemenea, se auzeau pași grei pe scări, care se opreau în fața dormitorului copiilor!  

Să nu mai zic de spaima acestora, care își schimbaseră progamul: ziua dormeau și noaptea tremurau de frică la vederea fenomenelor ce se perindau acolo. Așa că l-am solicitat să ne însoțească la fața locului, pe prof. univ. dr. Adrian Pătruț, președintele Societății Române de Parapsihologie, lucru pe care domnia sa l-a acceptat cu interes. Locul avea, într-adevăr, o istorie pe măsură: două crime petrecute în vilă, la un interval de circa o sută de ani. Prima crimă se pierde în negurile timpului, zvonindu-se că acolo ar fi murit în chinuri groaznice, după ce a fost împinsă pe scări, o călugăriță, Casa “Gavroche” funcționând odinioară ca mănăstire de maici. A doua poveste macabră e renumită, iar vechii clujeni o cunosc: prin 1989 acolo a fost împușcată, accidental, o asistentă de la Casa Copilului, de către un milițian care a vrut să se dea mare scoțându-și pistolul în fața ei și apăsând pe trăgaci!

Deci, amprenta locului era cu adevărat teribilă, fiind probabil vorba de fantomele celor două femei, care făceau urât – nimic altceva decât sufletele lor chinuite, care nu au putut urca la cer. Și, primul șoc l-am avut la intrarea în curte: câteva ciori s-au repezit spre noi, ca-n filmul lui Hitchcock, una din ele slobozindu-mi, direct în cap, o “ghiulea” – o nucă pe care o ţinea în gheare. Era modul în care ne urau ele bun venit în casa bântuită! A început apoi cercetarea, cu mărturiile copiilor și personalului de noapte, care au descris înspăimântați întâmplările trăite de ei, după care aceasta s-a centrat pe actuala sală de sport, unde temperatura era foarte scăzută, semnul primordial al faptului că acolo se aflau localizate entitățile. Și concluzia ilustrului meu invitat a fost clară: caz clasic de bântuire.

Sub zodia lui Anunnaki

În continuare, de-a lungul carierei mele de om de știri de televiziune am întâlnit multe alte cazuri, tulburătoare – de OZN-uri, case bântuite, coincidențe incredibile și întâmplări miraculoase – până când, în anul 2013 am fost chiar eu protagonistul unei întâmplări care m-a marcat teribil și-mi dă frisoane chiar și în momentul când scriu aceste rânduri.

Îmi spunea, legat de această aptitudine a mea, un ințiat: “Când îi cauți, ei bine, aceștia te văd și ei. Iar înclinația ta spre extrasenzorial e exact precum cea a tinerilor care merg la sala de forță: fac mușchi. Sau dacă faci matematică la nivel înalt devii focusat. Cred că interesul pentru aceste lucruri a dezvoltat o capacitate care a devenit între timp a doua ta natură – sau, poate, prima”. Ei, bine, zisa acestuia  mi s-a confirmat – în stare de luciditate totală, netulburată de alcool, cum ar fi unii înclinați să creadă – în seara zilei de 24 iunie 2013, după 22.00, practic o zi memorabilă, când Rusaliile și Sânzienele s-au întâlnit în aceeași zi. Mă aflam pe strada Dorobanților din Cluj-Napoca, în drum spre casă, ieșind de la un eveniment cultural.. Se știe din tradiția populară că în Noaptea de Sânziene se deschid baierele cerului și pământului și unii oameni, cei cu o sensibilitate mai dezvoltată, pot vedea lucruri nebănuite din alte lumi, inclusive Sânzienele.

Ori, eu tocmai Sânziene n-am văzut! Brusc, pe trotuarul din dreptul bisericii, în sensul meu de mers, am văzut sprijinită de stâlp o ființă ciudată, cu un cap enorm și cioc de vultur, stând ghemuită. Aducea izbitor cu o mască grotescă, maramureșeană… Mi-am zis chiar, amuzat: “Ce naiba, doar n-or fi început sărbătorile de iarnă, tocmai acum, în plină vară”! Și, fapt interesant, imaginea ei s-a pierdut de două ori – până mi s-a fixat definitiv în retină – de parcă aș fi intrat în frecvența ei. Exact același lucru îl trăiești când cauți un post la Tv și te străduiești să prinzi canalul respectiv. Iar acel moment, al stabilizării semnalului, a determinat cumva entitatea să mă observe și să se ridice în două picioare și să pornească spre mine: înaltă de vreo trei metri, înaripată, cioc de vultur și picioare reptiliene, de dinozaur. N-a făcut nimic altceva decât să-mi rânjească –  de parcă mi-ar fi spus: “Ne mai întâlnim noi!” – și să zboare, exact pe deasupra capului meu…

Am simțit teribilul curent, iscat de aripile lui uriașe, și mi-a rămas întipărită în memorie culoarea penelor uriașe – maron! L-am sunat degrabă pe Marius Moga, vindecătorul și parapsihologul din Alba-Iulia, omul care “vede” îngerii – tatăl  renumitului cantautor –  și i-am spus c[, probabil, fiind Noaptea de Sânziene, mi-am întâlnit îngerul – ce-i drept, cam încrâncenat și luptător, precum subsemnatul. La care, Moga, după ce i l-am descris, râde și-mi spune verde în față:

”Ce înger, vorbești prostii! L-ai întâlnit pe Anunnaki, cel mai teribil reptilian din constelația Orion, creatorul pământenilor în perioada asiro-babiloniană! Ai avut un noroc  teribil că nu te-a omorât, fiindcă de obicei nimeni nu scapă din întâlnirea cu el. Probabil că are ceva treabă cu tine – deci să scrii despre întâlnirea voastră și să înștiințezi lumea de existența lui”! Ajuns acasă mi-am deschis laptopul și, după ce am tastat cuvântul Anunnaki, a fost cât pe ce să leșin, pentru a doua oară: exact el era personajul cu care mă întâlnisem!

După această întâmplare numărul evenimentelor paranormale din viața mea a crescut exponențial: am ajuns să-l cunosc, la Uioara (Ocna Mureș – Alba) pe George Vințan, traducătorul Tăblițelor de la Tărtăria, cercetător și lingvist de talie mondială. Omul, cu o viață desprinsă parcă dintr-un roman SF, suferise de pe urma securiștilor și după revoluție s-a stabilit în Spania. Venise acasă doar pentru trei zile, într-o minivacanță.

Eu – întâmplător? – tocmai cercetam în orășelul lui cazuri semnalate de apariții OZN, fantome, Călărețul fără cap, Omul-lup și un caz de combustie internă, așa că întâlnirea noastră am pus-o în “contul” lui Anunnaki, mai ales că Vințan dezgropase în Irak, împreună cu arheologul de la Muzeul Luvru, o mulțime de inscripții despre acesta. Iar cartea lui, fundamentală, “Asiria, Sumer, Babilon” este revelatoare în acest sens. Pot spune că, de-atunci semnele lui Anunnaki au apărut mereu, în diferite forme. Culminând în urmă cu găsirea gravurii lui originale tocmai în Muzeul Municipal din Oxford, Marea Britanie, unde intrasem…tot din întâmplare.

Energiile misterioase de la Institutul de Medicină Legală Cluj

Acum, un alt eveniment al cărui protagonist am fost iarăşi eu! Era o dimineaţă de februarie a anului 2018 când, fiind prezent la I.M.L.Cluj, la vânătoare de subiecte pe teme de violenţă, angajatul de la casierie m-a rugat să-i aduc şi lui o cafea de la aparatul din incintă. Ei bine, acesta tocmai se defectase, aşa că am pornit agale spre clădirea Clinicii de Dermatologie, aflată în vecini, unde găseam altul.

Pe drum mi-am amintit cuvintele unei poete care-mi spusese, îngrijorată, în ziua precedentă, că mă vede tot timpul într-un halou întunecat – şi n-ar fi rău să fac incantaţia: “Doamne, dă-mi mai multă lumină!” Iar eu, neghiobul, ce fac: venind cu cele două pahare de cafea aburindă, mă apuc şi rostesc repetat această “rugăminte”. Păşeam pe cimentul sigur, în deplinătatea capacităților mele fizice și intelectuale – fiind ora 10.00 dimineaţa – când, brusc simt cum o forţă uriaşă îmi ia ambele braţe şi-mi aruncă toată cafeaua în ochi. Nu mă împiedicasem, nu alunecasem – doar o forţă mai presus de mine îmi aruncase cafeaua în ochi, de parcă mi-ar fi spus:

“Stai, că mai suntem pe aici şi noi, ceilalți”. Am avut sprâncenele opărite timp de trei zile. În altă ordine de idei, exact pe locul acela, din apropierea parcării I.M.L.-ui se mai petrece un fenomen extrem de interesant: în fiecare noapte poposesc sutele de mii de ciori care staţionează peste zi la groapa de gunoaie a oraşului, Pata-Rât. Şi fac atâta mizerie încât Ionică, manipulatorul de cadavre-vedetă a instituţiei, apare adeseori în miez de noapte şi le alungă cu un laser, ca să nu acopere cu fecale mașinile IML-ului. Evident, locul pare impregnat  cu morbiditate şi păsările se simt atât de bine acolo încât, în fiecare dimineaţă, de la imensul stol, rămân una-două păsări care-şi dau obşescul sfârşit, de bătrâneţe… Şi, încă o întâmplare petrecută acolo – de data asta relatată de unul din paznicii de noapte, al cărui loc de veghe se află la zece metri de încăperile Prosecturii, într-o cămăruţă dotată cu cameră de luat vederi… Aflu de la acesta o întâmplare care-mi confirmă ceea ce simţisem mai demult: acolo colcăie o mulţime de energii de joasă frecvenţă, specifice cimitirelor şi morgilor, în general locurilor unde sunt depozitate cadavre cu un “istoric” incert.

Îmi povesteşte omul, cu glas tremurat: “Astă noapte, după ora doisprezece, numai aud că cineva a ridicat piedica de lemn de la poarta de la intrare în clădirea Facultăţii de Anatomie Patologică (n.n. – la subsolul căreia se află Prosectura, cabinetul de consultaţii şi casieria). A deschis poarta larg şi apoi a trântit, cu zgomot, piedica. M-am uitat peste tot, la toate camerele, inclusiv la cele de afară – și n-am văzut nimic. Aşa că am fugit repde spre intrare, şi, aşa cum văzusem şi pe cameră, poarta era deschisă. Nu cred în fantome, dar numai aşa ceva putea fi, fiindcă nimeni nu se afla în clădire la ora respectivă și înclin să le dau dreptate femeilor de serviciu care spun că după orele de lucru e cam apăsător să rămâi aici, fiindcă mai tremură dulapurile și țevile”…  


I.M.L.Cluj, un loc evident bântuit datorită decedaților care sunt aduși acolo

Fantoma unui bebeluș mort la naștere

Fotografia la care ne vom referi în rândurile următoare a fost făcută în anul 2008 de către un cunoscut profesor şi om de ştiinţă clujean, în ajunul sărbătorilor de iarnă. În seara de 14 decembrie, a acelui an, bărbatul  se afla în curtea gospodăriei sale. Înarmat cu un aparat digital, intenţionează să surprindă momentul când soţia sa porneşte  instalaţia electrică montată în  bradul din faţa casei. Ce-a ieşit, vedeţi în fotografie… Profesorul (care din motive lesne de înţeles insistă să rămână anonim) este îndrăgostit de fotografie încă din copilărie şi obişnuieşte să-şi „captureze” momentele cele mai plăcute ale vieţii.

„M-am gândit să fac o fotografie mai interesantă, în timp ce împodobeam bradul. Am făcut o fotografie de la poartă, către casă, iar fetiţa mea, pe atunci în vârstă de trei anişori şi câinele se aflau lângă mine. Nevastă-mea era urcată pe un scaun şi lega firele instalaţiei. Vântul bătea cu putere (se vede şi din fotografie cum se mişcă becurile). Am luat mai multe instantanee dar numai pe aceasta am salvat-o, părându-mi mai reuşită. Peste trei zile, când am descărcat-o în calculator, am văzut, pe culmea micii movile cu bolovani ornamentali şi la baza arborelui tuia din stânga, această imagine pe care nu mi-o pot nicicum explica. Eu, prin natura profesiei, sunt un sceptic, dar nu pot nega o imagine asupra căreia ştiu bine că nu am intervenit sub nici o formă pentru o eventuală denaturare sau trucare a ei. Încă ceva, esențial: în urmă cu câţiva ani mi-a murit o fetiţă, la naştere şi, de asemenea, în adolescenţă, am avut parte de câteva experienţe paranormale, cea mai notabilă fiind cea trăită în Pădurea Hoia-Baciu, în zona Cheilor. Dar a fost și o tentativă de răpire extraterestră, în copilărie, când o mână verde a apărut prin perete și doar apariția întâmplătoare a mamei a făcut-o să se retragă.” E limpede, omul acesta e extrem de interesant din punctul de vedere al cercetărilor paranormale.

Îl rog să detalieze și întâmplarea din pădurea Hoia-Baciu, iar profesorul o face, cu promptitudine:

„În adolescenţă obişnuiam să fac fotografii în Cheile Baciului, împreună cu un bun prieten, astăzi decedat. După ce am developat pozele, am observat că în spatele prietenului apărea o sferă albă, cu aspect bioplasmatic. Iar în restul fotografiilor făcute cu acel prilej, peste tot apăreau sfere de lumină, ca şi cum filmul ar fi fost voalat. Cât despre sfera din poza cu prietenul meu, ea înlocuia – nici mai mult, nici mai puţin – o tufă de măceşe, sub care puseserăm o cutie de aluminiu în care aveam nişte sendviciuri şi un măr. Atunci am trăit şi un moment de teribilă uimire: ne-am apucat să culegem măceşte din acea tufă iar la mâini simţeam furnicături (dar numai în răstimpul în care ţineam mâinile în tufă). Aveam senzaţia că le-am introdus într-o apă fierbinte după ce am stat într-un frig de minus zece grade. Şi apoi, când am scos mărul şi sendviciurile din cutia de aluminu încinsă, am observat că mărul era cald iar sendviciurile – reci ca gheaţa. Mult ne-am mai minunat noi atunci de acel fenomen…”  


Fantoma unui bebeluș, imortalizată în 2008 de către bărbatul care trebuia să-i fie tată – general și detalii

(Va urma)

3 COMENTARII

  1. Clujul – orașul bântuit. Fantome, OZN-uri, fenomene paranormale printre noi!
    Clujul – orasul spoit de investitorii imobiliari, arhitecti si primarie.
    Clujul – orasul oamenilor avari, nebuni(care vad ozn-uri), cocalari si plini de ifose (suferinzi de boala buricul pamantului)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here