Orașul vizat de majoritatea investitorilor în producție este Clujul, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Pentru companiile noi care intră pe piață sau cele care vor să se extindă, orașele cele mai atractive pentru investitori sunt Cluj, Sibiu, Brașov, Timișoara și Ploiești.

Regiunile cu cel mai mare stoc sunt Vest (33%), Sud (31%), Nord-Vest (18%). Chiar dacă regiunea de vest deține cel mai mic număr de locuitori, venitul mediu lunar este mai ridicat în comparație cu celelalte zone, a atras 45% din cerere, cu 175.000 mp.

Pe lângă orașul Cluj-Napoca, orașele cele mai bine reprezentate Timişoara (300.000 mp) şi Ploieşti (250.000 mp), ambele cumulând 50% din stocul naţional (excluzând Bucureştiul).

Deși regiunile de Sud-Vest și Sud est sunt mai puțin dezvoltate, regiunile dețin multe terenuri și infrastructuri, iar din această cauză au un potențial foarte mare de dezvoltare.

Dezvoltatori ca WDP sau Helios Phoenix, au ales să investească în terenuri sau să dezvolte unităţi pentru chiriaşi ca Faurecia sau Yazaki. Firme precum Dacia Renault, Smithfield, Pirelli sau EGGER au făcut mari investiții în afara Bucureștiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.