Astazi, 24.07.2013, in cadrul sedintei de Guvern a fost adoptata HG privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), in temeiul art.108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art.13 alin. (1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 74/2013 privind unele masuri pentru imbunatatirea si reorganizarea activitatii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si pentrumodificarea si completarea unor acte normative.
In cadrul procesului de reorganizare a ANAF au fost vizate douã componente majore:redefinirea structurii organizatorice, pe de o parte, si realocarea corespunzãtoare a resurselor umane, pe de altã parte.
In ce priveste redefinirea structurii organizatorice a ANAF s-a urmarit, in principal:
– Fuziunea prin absorbtie si preluarea Autoritatii Nationale a Vamilor
– Preluarea activitatii Garzii Financiare si desfiintarea acesteia
– Infiintarea unei structuri de antifrauda fiscala in cadrul ANAF, cu atributii sporite
– Infiintarea directiilor regionale ale finantelor publice
Astfel, activitatea la nivel teritorial se reorganizeaza in 8 directii regionale ale finantelor publice, institutii publice cu personalitate juridica, infiintate prin transformare a 8 directii generale ale finantelor publice judetene si a municipiului bucuresti in care va fi stabilit sediul directiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbtie a celorlalte directii judetene ale finantelor publice din aria de competenta.
Orasele in care isi vor avea sediul directiile generale regionale ale finantelor publice sunt: Iasi, Galati, Ploiesti, Craiova, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Bucuresti.