Insula de căldură urbană (urban heat island – UHI) este un rezultat direct al modului în care sunt construite și gestionate orașele mari. Una dintre cauzele principale cauze ale acestui fenomen este materialul utilizat în construcția clădirilor și drumurilor. Betonul, asfaltul și alte materiale artificiale absorb și rețin căldura solară mult mai eficient decât vegetația naturală. În timpul zilei, aceste suprafețe se încălzesc considerabil, eliberând căldura pe parcursul nopții și menținând astfel temperaturi ridicate.

Lipsa vegetației contribuie semnificativ la acest fenomen. Parcurile și spațiile verzi din orașe sunt adesea limitate, iar arborii și plantele, care ar putea oferi umbră și ar ajuta la răcirea naturală a aerului prin evapotranspirație, sunt adesea înlocuite de clădiri și drumuri. De asemenea, activitățile cotidiene, cum ar fi traficul auto, industria și utilizarea aerului condiționat, emit căldură suplimentară în atmosferă.

Clujul se „topește” sub soare

În Cluj-Napoca, centrul Clujului este cu mult sub media europeană de metri pătrați de spațiu verde și dacă scoatem din calcul pădurea Hoia și Făget cu siguranță orașul în integralitate este deficitar la capitolul spațiu verde.

Prin urmare centrul orașului și primul inel din proximatitatea sa trebuie să pună accent pe verde și nu pe betoane, exact așa cum solicită și societatea civilă.

De asemenea, o altă gură de oxigen uriașă pentru tot orașului o reprezintă viitorul culoar de mobilitate sustenabilă verde–albastru care va fi realizat de-a lungul râului Someșul Mic în localitățile Gilău, Florești, Cluj-Napoca și Apahida. Implementarea proiectului va extinde rețeaua de alei, de promenadă, pistele velo și spațiile verzi.

Și la ultima ședința a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj, arhitectul șef al județului, dl. Salanță a subliniat importanța proiectului și totodată necesitatea ca acesta să nu fie întrerupt de diferite alte obiective zonale: „Vreau să evităm să avem culoare întrerupte. Să pot merge pe bicicletă de la Gilău, de la baraj, până la Jucu”.

Și cei de la Strop de Aer explică fenomenul, prezent și în Cluj-Napoca:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.