Clujenii se plâng în repetate rânduri de lipsa locurilor de muncă, însă puţini acţionează în faţa unei oportunităţi precum un târg al joburilor.
Firmele germane și olandeze, precum și o serie de companii britanice anunță un nou val de angajări la Cluj. Printre acestea se numără compania germană Siemens, care își inaugurează mâine noul centru de cercetare din România, rezultatul unei investiții de 4,5 milioane de euro, într-un parc tehnologic privat.Primii vizați de companiile care au anunțat angajări sunt studenții care și-au susținut examenele de licență în sesiunea din februarie. Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile în IT, în domeniul serviciilor financiare sau în centrele de asistență tehnică și comercială, dar și în domeniul producției industriale. (sursa: ClujToday.ro)
Experții în piața forței de muncă estimează că, în perioada următoare, vor fi disponibile 1.500 de noi locuri de muncă. Ei mai spun că ”un lucru bun este faptul că aceste locuri de muncă sunt oferite în loturi de câteva zeci de un număr foarte mare de societăți comerciale, ceea ce denotă un grad ridicat de încredere din partea investitorilor străini în economia clujeană”, după cum afirmă Adriana Stan, care lucrează pentru o companie de consultanță cu capital britanic. Printre companiile de IT care au anunțat noi angajări de numără firma olandeză ISDC, dar și americanii de la UMT, precum și britanicii de la Endava.