Ieri, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Unitate de abatorizare, tranşare şi livrare carne„. Conform studiului de fezabilitate, valoarea totală a investiţiei se ridică la suma 42.240,557 mii lei, respectiv 9.472,888 mii euro.

Abatorul din Iclod va avea opt corpuri, o suprafață construită de peste 3.800 mp și o suprafață desfășurată de peste 4.000 mp, iar terenul pe care se va întinde unitatea depăşesc 24.000 mp. Unitatea va cuprinde următoarele elemente: abator, padocuri animale, sală sanitară, spălătorie auto, punct gospodăresc, cântar, amenajări exterioare, drumuri și platforme.

Capacitatea zilnică de procesare a noului abator va fi de aproximativ 100 de bovine, între 260 şi 300 porcine, între 500 şi 800 de ovine şi va putea tranşa până la 10 tone de carne. Durata de realizare a investiţiei va fi de 24 de luni, în prezent urmând să fie demarată faza de licitare, iar mai apoi proiectarea şi construirea propriu-zisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.