CNADR a semnat contractul pentru încă un tronson din Autostrada Transilvania, mai precis pentru secțiunea 2A, Ogra – Câmpia Turzii, lotul dintre Iernut și Chețani, în lungime de 17 kilometri. Autostrada costă 100 milioane de euro.

S-a semnat contractul pentru încă un tronson din Autostrada Transilvania, pentru 100 milioane de euro, ar trebui să fie gata în 16 luni

”Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale anunță că a fost semnat contractul „Proiectare și execuție pentru realizarea autostrăzii Brașov – Târgu Mureș –Cluj – Oradea, Sectiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lotul 2, Iernut – Chețani, km 3+600 – km
21+500”, se arată într-un document al companiei.

Potrivit materialului citat, termenul de execuție este de 4 luni – proiectare, 12 luni – execuție lucrări și 48 luni – perioada de garanție.

Potrivit CNADNR, contractul a fost atribuit Asocierii Astaldi Spa – Max Boegl Romania srl –  Astalrom sa – Consitrans SRL,  valoarea acestuia fiind de 437.630.890,05 lei (peste 97 de milioane de euro), fără TVA.

Finanțarea obiectivului este din fonduri UE. 75% și de la Guvernul României, 25%.

Secțiunea 2A, parte a obiectivului de investiții Autostrada Brașov – Cluj – Borș, se situează pe teritoriul județului Mureș, între localitățile Ogra și Hădăreni, respectiv în județul Cluj, între Hădăreni și sud-estul orașului Câmpia Turzii.

Sectiunea 2A este împărțită în 3 subsecțiuni, după cum urmează:

lotul 1: Ogra, Km 0+000 – Iernut, Km 3+600
lotul 2: Iernut, Km 3+600 – Chețani, Km 21+500
lotul 3: Chețani, Km 21+500 – Câmpia Turzii, Km 37+191.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.