Contractul pentru cei 21 de km ai Lotului 3 A1 Lugoj-Deva a fost reziliat de către CNAIR, după mai multe zile de neînțelegeri în care tronsonul gata de trafic stă închis. 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat acest contract, după cele 16 zile de neînțelegeri cu constructorul spaniol Comsa. Ministerul Transporturilor i-a acuzat pe aceștia de unele lucrări nefinalizate și cereau zece ani de garanție în loc de patru pentru a face recepția lucrărilor și a deschide autostrada.

În plus, ar fi existat și problema unui ecoduct în zona Brănișca pe care statul nu l-ar fi plătit. Transporturile au refuzat, în urmă cu două săptămâni, să facă recepția lucrărilor și să deschidă traficul pe cei 21 de km de autostradă, invocând unele probleme de execuție și lucrări nefinalizate.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, susținea că traficul pe autostradă s-ar fi putut deschide, iar problemele sesizate ar fi putut fi remediate ulterior. CNAIR a dat un ultimatum pe 15 august constructorului ca în zece zile să remedieze problemele, altfel contractul va fi reziliat.

Societatea civilă a cerut constant deschiderea traficului întrucât problemele semnalate nu țin de partea carosabilă și pot fi remediate în paralel. Pe toată durata lucrărilor, constructorul este supervizat de un consultant sau inginer angajat de către CNAIR, care urmărește șantierul și face observații, apoi notifică beneficiarul în legătură cu orice problemă sau deficiență, scrie HotNews.ro.

Astfel, orice problemă invocată de către autorități acum, pe final de contract, era cunoscută dinainte, concluzionează sursa citată.

Asociația Pro Infrastructura: „Inaugurarea celor 21 de km devine incertă”

Asociația Pro Infrastructura (API) cataloghează acum decizia de reziliere a contractului ca ceva „de neimaginat”.

API spune că rezilierea făcută acum la final e de „neimaginat” pentru profesioniștii din domaneiu și că „statul român va pierde definitiv garanția de patru ani” și că „vom avea mulți ani de procese ăn urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului”.

”La 16 zile de când tronsonul de 21 km aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc şi executanţii lui din CNAIR au persistat în şantajarea constructorului şi obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanţiei tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii”, a anunţat ONG-ul, pe pagina de Facebook.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că nodul Holdea, parte a altui contract cu acelaşi antreprenor, nu este reziliat, iar unul dintre cele două ecoducte construite ”nu a fost inclus şi nici plătit în cel reziliat astăzi”.

În concluzie, inaugurarea celor 21 de km devine incertă.

”Singurul lucru sigur este că statul român va pierde definitiv garanţia de 4 ani şi că vom avea mulţi ani de procese în urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului”, a anunţat asociaţia.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.