Consiliul National Secuiesc (CNS) a prezentat, vineri, la Sfantu-Gheorghe, volumul "Statutul de Autonomie al Tinutului Secuiesc", un demers ce pregateste inaintarea statutului de autonomie Parlamentului, conform 9am. "Prin aceasta initiativa am dorit sa facem acest document accesibil pentru toata lumea. Este documentul cel mai important al CNS, acesta descrie cum imaginam noi, cum vedem autonomia Tinutului Secuiesc, viitorul. Aici sunt descrise acele institutii decizionale executive care ar asigura autodeterminarea in cadrul statului Tinutului Secuiesc, ca lumea sa cunoasca si sa cunoasca asa cum am prezentat noi, si nu dupa presupuneri si vorbe nu totdeauna cu cele mai bune intentii”, a declarat presedintele CNS, Izsak Balazs, pentru NewsIn.In privinta initiativei cetatenesti privind inaintarea statutului de autonomie Parlamentului, Izsak a spus ca insasi editarea acestei carti este un demers care pregateste initiativa cetateneasca legislativa. “Consideram un instrument al democratiei o discutie publica pe marginea acestei initiative, este absolut important ca pe parcursul acestei initiative lumea sa cunoasca, (…), sa inteleaga despre ce e vorba”, a spus presedintele CNS.
Volumul editat in trei limbi este si primul produs care are pe el sigla “produs secuiesc”, inregistrata la OHIM (Office for Harmonization in the Internal Market). Sigla pe fond albastru deschis contine harta Tinutului Secuiesc sub forma de nor alb, incadrata de steaua si luna secuiesti, si inscriptia Tinutul Secuiesc in vechi caractere secuiesti. Volumul a fost editat in 2.100 de exemplare si conducerea CNS ia in calcul posibilitatea de a-i trimite un exemplar si presedintelui Traian Basescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.