Statuarile instantei de contencios constitutional au stârnit o reactie aproape unanima de dezaprobare din partea societatii civile. Se stie ca Legea Ticu Dumitrescu s-a nascut cu forcepsul în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, ca la început CNSAS, o lunga perioada de timp, nu avea sediu, iar membrii Consiliului se întâlneau în Cismigiu si ca procesul transferarii dosarelor de la SRI, DIE si Directia de informatii a armatei a stârnit o opozitie înversunata, chiar din partea acestor organisme si nu numai. Realizarea acestui transfer de dosare este meritul lui Traian Basescu, dar cei care s-au dat în spectacol când presedintele a condamnat comunismul au dorit ca CNSAS sa aiba cât mai putine posibilitati de a actiona. Ba, mai mult, au fost initiative legislative nefinalizate, ca dosarele ierarhilor sa nu fie transferate, fiind considerate de Directia de informatii externe ca strict secrete. Când aceste dosare au ajuns la Consiliu, s-a vazut care a fost ratiunea acestei opozitii îndârjite. Cu timpul, treburile au început sa intre pe fagas normal, si Consiliul a dat verdicte echitabile, care în imensa lor majoritate au fost mentinute de autoritatea judecatoreasca.
Ca atare, cu toate ca am îndoieli asupra deciziei pronuntate, pe care, spre meritul lui, Guvernul a cautat sa-i limiteze efectul devastator printr-o ordonanta de urgenta, iar în urmatoarele zile se va emite un act normativ detaliat, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii functioneaza. Din punct de vedere al modului de redactare, decizia Curtii Constitutionale este impecabil motivata, chiar daca unele argumente sunt susceptibile de discutie.
Orice lege trebuie sa fie clara, precisa, previzibila si predictibila. Precizia acesteia nu poate sa atinga perfectiunea, deoarece o norma juridica se aplica prioritar situatiilor tipice si nu poate sa aiba în vedere toate conflictele ce se pot produce si care intra în conflict cu legea. Curtea Constitutionala rezolva exclusiv conflictele dintre legi si Constitutie. Aceasta Curte nu examineaza legalitatea actelor normative emise de autoritatile administrative, în aplicarea legii, cum ar fi hotarâri de Guvern, ordine si instructiuni, care sunt supuse jurisdictiei instantelor de contencios administrativ. Ca atare, reprosul adus Constitutiei ca este cea mai proasta lege fundamentala din lume nu este numai neadevarat, dar nici nu rezolva problema în discutie. Majoritatea tarilor europene au curti constitutionale, iar practica Curtii Supreme de Justitie a Statelor Unite, specifica dreptului anglo-saxon, nu cred ca este indicata în Europa. De altfel, în conditiile unui conflict permanent între autoritatile statului, nu vad cum Înalta Curte de Casatie si Justitie a României ar putea rezolva mai bine situatiile deduse solutionarii. Când Curtea Constitutionala a statuat ca nu sunt motive pentru demiterea lui Basescu, atunci aceasta a fost buna. Acum, dupa decizia CNSAS, România Libera spune ca judecatorii Curtii sunt „dumnezeii României”.
Nu comporta nicio discutie ca nu poti numi, atât la Curtea Constitutionala, cât si la Înalta Curte de Casatie si Justitie absolventi de la universitatile Bogdan Voda din Cluj sau Valahia din Târgu Jiu, numai pentru motivul ca acestia nu au învatat teoria statului si dreptului socialist.
Judecatorii Curtii Constitutionale, mai mult sau mai putin buni, au fost numiti în timpul lui Iliescu, Constantinescu si Basescu, iar decizia discutata s-a pronuntat în unanimitate. Am si eu îndoieli ca unii dintre magistratii Curtii ar merita sa fie judecatori la aceasta instanta, dar stiu ca atunci când presedintele Constantinescu i-a propus profesorului Liviu Pop de la Cluj sa devina judecator, ceea ce ar fi fost foarte bine, acesta a refuzat politicos solicitarea. Ce bine ar fi sa fi avut un judecator de valoarea domnului Pop la Curtea Constitutionala. Apropo de intelectualii zgomotosi, când li s-a cerut sa ocupe functii importante în stat, cum s-a întâmplat cu regretatul Octavian Paler, acesta a refuzat olimpian. Aceasta detasare de aspectele concrete ale politicii nu l-a împiedecat sa critice pe oricine era în fruntea statului. Desigur, este mai greu sa fi ambasadorul tarii la Paris decât sa fi interlocutorul doamnei Gabriela Firea la Antena 3. Am dat numai un exemplu, dar cu siguranta mai sunt si altele.
As vrea sa mai arat ca multe decizii ale Curtii au fost nu numai corecte, îndreptând greseli grave ale puterii legiuitoare, asigurând îmbunatatirea cadrului normativ. Îmi vin în minte câteva: statuarea ca fostele instante ale Curtii de Conturi nu erau instante de judecata, aceasta nefacând parte din autoritatea judecatoreasca; cenzurarea tuturor legilor care încalcau principiul neretroactivitatii legii; nationalizarea nu este permisa de Constitutia României; statuarea ca magistratii asistenti în litigiile de munca au un vot consultativ si nu unul deliberativ; înlaturarea „veninului neconstitutional” din reglementarile privind contestatrea taxelor de timbru stabilite de instanta; stabilirea ca o lege nu poate sa aiba un caracter individual, deci sa se refere la o singura persoana, fizica sau juridica. Cine rasfoieste culegerile de decizii ale Curtii Constitutionale, gaseste multe hotarâri exemplare sub aspectul argumentarii, care se prijina, în motivarea solutiei, si pe practica instantelor europene, în special a Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Remarcabila a fost si o decizie recenta care a statuat, verificând constitutionalitatea unui text din Codul de procedura penala care îngradea prezenta aparatorului în actele procesuale posterioare începerii urmaririi penale, ca aceasta înfrânge legea fundamentala.
Ca atare, chiar daca decizia CNSAS mi se pare discutabila, nu poate fi considerata gresita în întregime, iar a cere revocarea judecatorilor, care au un mandat limitat, mi se pare nepotrivit si fara eficienta juridica.
Asa cum am spus, este explicabila reactia societatii civile, dar unele manifestari mi se par de neînteles. Opinia Avocatului Poporului este ceruta de Legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, dar aceasta nu este decisiva în solutionarea exceptiei de nelegalitate. Pe de alta parte, daca un fost ministru de justitie poate sa participe la mitingul din Piata Universitatii, ca persoana privata, prezenta unui magistrat în functie mi se pare total nepotrivita. Acesta are posibilitatea sa-si exprime opinia, cu argumente juridice, în Dreptul, Revista de Drept Public, sau în orice revista de specialitate cu audienta nationala, dar nu pe strada. Ma mai deranjeaza ceva: mass-media cere opinii de drept constitutional de la I. Stanomir, care este si un eseist cu o tematica mai larga, întâlnindu-i numele în ultimul numar al revistei „Idei în dialog”. Ar fi util si-i sugerez publicatiei care ma gazduieste sa ceara parerea de la eminenti constitutionalisti, ca profesorii Ion Deleanu de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj si profesorii Corneliu Liviu Popescu si Elena Simina Tanasescu din Bucuresti. Parerile acestora cu siguranta ne vor ajuta mai mult când vom încerca sa descifram ratiunea solutiilor pronuntate de Curtea Constitutionala.
Cluj-Napoca, 15.02.2008
Adrian Man
