„Pactul pentru România” prinde contur şi la Cluj. Liderii judeţeni ai celor două formaţiuni politice aflate la guvernare vor avea discuţii despre împărţirea funcţiilor de la nivel local. Nici PDL, nici PSD nu sau gândit încă la candidaturile pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca
Impact
„Pactul pentru România”, conform liderului de la Cluj al PDL, Daniel Buda vrea să „asigure stabilitate politică şi economică”. „Mai mult decât atât, ne dorim să asigurăm o creştere economică la nivel naţional, dar care, bineînţeles, să se reflecte şi la Cluj”, spune Daniel Buda. De cealaltă parte, liderul PSD Cluj, Vasile Soporan vrea ca acestă alianţă să funcţioneze şi la nivel local în baza promisiunilor făcute în campania electorală. „Sper ca lucrurile importante pe care noi le-am discutat în campania electorală, lucrurile comune, să constituie baza unei conlucrări în baza căreia să se constituie şi colaborarea noastră la nivel local, la Cluj”, spune Soporan.
„Speculaţii”
În ceea ce priveşte consecinţele acestei coaliţii pe plan local, Buda ne-a asigurat că nu s-a luat în discuţie nicio schimbare a viceprimarilor UDMR sau a vicepreşedinţilor Consiliilor Judeţene acolo unde PDL deţine primăria sau preşedinţia CJ. „Am citit şi eu aceste materiale, dar sunt pure speculaţii. Nu s-a luat deloc în discuţie acest aspect. Înţelegerea dintre PDL şi PSD este pentru guvernare şi nu schimbă funcţii la nivel de primării sau consilii judeţene”, ne-a declarat preşedintele PDL Cluj.
PSD vrea funcţiile UDMR
Soporan spune că vor avea discuţii cu reprezentanţii PDL pentru aplicarea pactului dintre cele două partide şi la nivel local. „Vom avea discuţii pe mai multe teme cu colegii de la PDL şi în baza acestora vom decide dacă vom cere sau nu funcţiile de preşedinte al CJ şi de viceprimar, ocupate în acest moment de UDMR. La momentul respectiv vom face publice rezultatelor acestor discuţii, precum şi numele persoanelor propuse pentru aceste funcţii, dacă va fi cazul”, spune Soporan.
Anticipatele mai aşteaptă
PDL Cluj nu şi-a făcut încă planuri pentru alegerile anticipate cauzate de plecarea primarului Emil Boc în funcţia de prim-ministru. „Nu ne-am gândit încă cine ar putea candida pentru primărie. Mai este suficient timp”, spune Buda. Nici PSD nu şi-a făcut încă planuri, dar preşedintele filialei judeţene a partidului spune că vor exista discuţii atât în interiorul partidului cât şi cu lederii PDL pentru nominalizarea unui candidat. Nu este exclusă nici variantia numirii unui candidat comun, PSD – PDL. „Deocamdată nu am avut discuţii oficiale pe această temă. O să vedem ce variante există, care sunt colegii care ar fi potriviţi pentru această funcţie şi care sunt colegii care doresc să intre în această cursă. Avem mulţi membrii cu experienţă, potenţiali candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca”, ne-a declarat preşedintele PSD Cluj, Vasile Soporan.
Prefectul, surpriză!
Săptămâna trecută circulau zvonuri conform cărora în protocolul dintre PDL şi PSD s-a prevăzut ca prefecţii să fie numiţi din acelaşi partid cu preşedinţii de Consilii Judeţene acolo unde cele două partide deţin preşedinţia CJ. Daniel Buda spune însă că şi acestea sunt doar speculaţii şi că nu s-a discutat nimic despre o asemenea prevedere în protocol. „Prefecţii sunt înalţi funcţionari publici, iar un protocol între partide nu poate decide numirea lor”, spune preşedintele PDL Cluj. Şi liderul PSD susţine această idee. „Prefectul este înalt funcţionar public şi nu s-a discutat nimic despre această împărţire a prefecturilor. Nu am stabilit nicio persoană care ar putea să ocupe această funcţie şi nici împărţirea acestor structuri. După formarea Guvernului se va decide de la centru”, ne-a spus Vasile Soporan.
„Va merge ca la carte”
În ceea ce priveşte disensiunile dintre cele două partide la nivel local, ca exemplu putând fi dată relaţia dintre preşedintele CJ, Alin Tişe şi consilierul judeţean PSD Dănuţ Canta, Buda spune că acestea vor fi rezolvate cu siguranţă.
Simona Curcian