Ieri, în forul Camerei Deputaților a fost avizat un proiect legislativ care poate genera instigarea la ură împotriva unei persoane sau a unui grup pe motiv de apartenență politică. Parlamentarii USR vor sesiza CCR, a declarat deputatul Mihai Badea, pentru G4Media.

Proiectul de lege avea ca scop inițial punerea în acord a Codului Penal cu o directivă privind discriminarea pe criterii etnice, de rasă, sex etc. Dar un amendament introdus de Laura Vicol (PSD), șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților, incriminează și delictul de opinie pe motiv de apartenență politică și prevede pedeapsa cu închisoarea până la 3 ani, a declarat pentru G4Media Mihai Badea (USR), membru în Comisia Juridică.

”Ce înțelegeți prin instigare la ură împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane pe criteriul opiniei sau apartenenței politice? Codul penal nu conține nicio definiție a acestei noțiuni, care rămâne la aprecierea instanței. Nesocotiți nu doar dreptul la liberă exprimare, dar și principiul constituțional al calității, clarității și preciziei legii. Practic, orice critică mai substanțială pe care un cetățean obișnuit sau un jurnalist o va aduce unui politician sau unui partid politic va putea fi considerată infracțiune și pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, a declarat Mihai Badea în plenul Parlamentului.

Deputatul USR mai arată că ”în timp ce într-o țară vecină se luptă și se moare pentru libertate și democrație, coaliția PSD-PNL-UDMR adoptă o lege care ne apropie de Rusia, unde simpla referire la conflictul sângeros din Ucraina ca fiind un război în toată regula poate conduce la 15 ani de închisoare”.

După ce Parlamentul a adoptat proiectul, acesta merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Mihai Badea a mai avertizat că urmeaza încă un proiect similar saptamana viitoare: reincriminarea ofensei aduse statului si insemnelor nationale.

”Practic, o revenire la codul penal comunist din 1969. În loc sa ramana o contraventie pasibila de amenda, vor sa fie infractiune pasibila de inchisoare. Contrar evolutiei dreptului din tarile civilizate, care dau castig de cauza libertatii de exprimare. Iar de la asta pana la ofensa adusa conducatorilor iubiti nu mai ramane decat un pas”.

Proiectul de lege poate fi citit aici

1 COMENTARIU

  1. Despre alegerile pt. functia de DECAN in Baroul Cluj din data de 25 martie…???poate aflam si noi candidtii si cum se va vota…..de pe o PLATFORMA CU PROBLEME CUM ZICE CLUJ JUST ?????Asteptam!!! si stiri locale…ca este o situatie Exploziva acolo!!…cu implicatii !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.