Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, a declarat, joi, după aproape 4 ore petrecute în Secţia de anchetă a magistraţilor, că a fost audiat în calitate de martor, precizând că nu a luat la cunoştinţă de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracţiune.

Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii a precizat, joi, după audiere, că a observat că această cooperare care există între serviciile de informaţii şi instituţiile de aplicare a legii deranjează foarte multe persoane.

„Am fost audiat în calitate de martor la Secția pentru magistrați. După cum știți, nu pot să fac comentarii cu privire la conținutul discuțiilor. Pot să vă informez că Serviciul Român de Informații a fost implicat în această operațiune de identificare, localizare și aducere în țară a domnului Nicolae Popa, a fost considerată o operațiune de succes, reflectă cooperarea bună între serviciile de informații și instituțiile de aplicare a legii, cooperare care am constatat, în timp, că deranjează foarte mult pe foarte multe persoane și, din acest punct de vedere, am văzut că toată lumea face eforturi disperate ca, practic, această cooperare să afecteze într-un fel sau altul capacitățile României de aplicare a legii, respectiv să vulnerabilizeze România, ca țară de frontieră a NATO și UE”, a declarat Florian Coldea, potrivit cotidianul.ro.

Fostul prim-adjunct al SRI a mai spus, referitor la Laura Codruța Kovesi, că în nicio împrejurare nu a luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune.

„În ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, personal, în nicio împrejurare nu am luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune, nici la nivelul instituției nu am obținut niciun fel de informații cu privire la posibile infracțiuni sau posibile date în acest sens. Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm și consider că era important să discutăm despre toți cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în țara noastră, toți cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, așa cum a făcut-o Serviciul Român de Informații, pentru a contribui, prin posibilitățile pe care le are, la efectuarea unui act de justiție pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON”, a completat Coldea.

Întrebat despre prezența ofițerilor SRI în aeronava cu care a fost adus Nicolae Popa în țară, acesta a replicat: „V-am asigurat că au asigurat sprijin, potrivit legii. S-a cooperat în baza responsabilităților și protocoalelor. Nu pot să fac referiri mai multe în acest moment referitor la acest caz, este un caz aflat în derulare. Am dat toate explicațiile necesare, v-am spus”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.