Fostul vicepreşedinte PSD Marian Vanghelie a declarat, miercuri, că fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, despre care a afirmat că este ”înspăimântat”, şi-a cumpărat o vilă la Monte Carlo „pe numele lui Bogdan Naedoni”.

„Dl Coldea este înspăimântat. Îi transmit că, exact cum se ocupa el de o serie de politicieni şi ne asculta de dimineaţa până seara, şi în concedii. Şi eu mă ocup şi am aflat acum că a luat o vilă la Monte Carlo pe numele lui Bogdan Naedoni şi acum este în acea vilă. (…) Dl Coldea a achiziţionat o vilă la Monte Carlo, zilele astea or să îmi vină pozele”, a declarat Marian Vanghelie la DCNews Live.

Fostul vicepreşedinte PSD a adăugat că Bogdan Naedoni este „un băiat pus de Coldea în diferite funcţii”.

„(Bogdan Naedoni – n.r.) Este un băiat pus de dl Coldea în diferite funcţii la anumite agenţii, director general. Se ducea la el acasă dl Coldea şi nu singur, cu nevestele şi o serie de adjuncţi din SRI şi făceau chermeze şi mai multe”, a precizat Vanghelie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.