Pe 1 aprile 2020, în Ziua Comemorării jertfelor nevinovate masacrare la Varnița (Fântâna Albă) la 1 aprile 1941, în coordonare cu Părintele Protopop de Hliboca Ioan Gorda, Secretariatul executiv al Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”, aduce la cunoștințp tuturor românilor din zonă că ținând cont de pandemia de coronavirus , COMEMORAREA românilor uciși va avea loc într-un anumit mod stabilit de organizatori, transmite Romanian Global News citând un comunicat de presă.
Pe 1 Aprilie 2020, la ora 12:00, în toate Sfintele Biserici din raionul Hliboca și cele românești din raionul Storojineț vor fi săvârșite Slujbe de Pomenire a Martirilor Neamului Românesc din Bucovina, și, timp de 15 minute, vor Bate Clopotele în Amintirea și Iertarea păcatelor celor, care au căzut nevinovați doar pentru Dragostea de Credință, Libertate, Neam, Dreptate, Tradiții, Limbă și Țară…
Iar în “poiana plângerii” de la Varnița Slujba de pomenire va fi oficializată de către Părintele Paroh Constantin din satul vecin Băhrinești.
Deoarece oficialitățile din Ucraina au declarat starea “situației de carantină” Rugăm Toți Oamenii de Bună Credință, ca împreună, fiecare la locul lui, pe 1 Aprilie 2020 la ora 12:00 să spunem “Tatăl Nostru!”, să aprindem o lumânare și să-i Cinstim cu un Minut de Reculegere pe Martirii Neamului…
Fie ca Bunul Dumnezeu Să-i Odihnească în Împărăția Sa!
Secretariatul Executiv al Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”