Toate măsurile luate în ultima vreme de liderii occidentali nu au nici un sens: produc efecte catastrofale,  cu rapiditate în timp Europa și Statele Unite. Dar dacă totuși AU un sens?

Un editorial sclipitor al lui Tucker Carlson la Fox News, tradus de ActiveNews.

*

Așa cum am remarcat deseori în această emisiune – e greu să NU remarci – trăim unul din acele momente în care se petrec atâtea lucruri deodată și în care informațiile sunt atât de strict controlate încât evenimente colosale care schimbă istoria au loc chiar în acest moment și nimeni nu pare să bage de seamă.

Este destul de tulburător.

Iată un exemplu: Europa se afundă în sărăcie.

Știați asta? V-a zis cineva ceva despre asta?

Continentul cel mai dezvoltat de pe planetă, leagănul civilizației occidentale, civilizația noastră, sărăcește de la o zi la alta.

Se întoarce înapoi în timp cu mare rapiditate.

Cu doar un an în urmă, Europa era un loc modern. De exemplu, marea majoritate a europenilor își încălzeau locuințele cu gaze naturale, așa cum fac oamenii moderni.

În Germania, cea mai bogată țară din Europa, doar circa 6% din gospodării, marea lor majoritate din mediul rural, se încălzeau cu lemne.

Un procent firesc de mic, dat fiind că Germania este o țară modernă și industrializată, cu încălzire centralizată și canalizare și alte binefaceri ale unei societăți care a trecut de epoca medievală.

Anul trecut, doar 6% dintre germani foloseau lemnul de foc pentru a-și încălzi locuințele.

Dar situația s-a schimbat dramatic.

Cererea de lemne de foc a crescut în Germania atât de mult încât nu mai există lemne de vânzare.

Nu mai ai de unde cumpăra, așa că, disperați, germanii își taie lemnele singuri. Merg în pădure ca strămoșii lor, în căutarea surselor de căldură.

Priviți:

Ziarist: Unii oameni, în Germania, își iau soarta în mâini, o soluție care ar putea aminti de trecut. La circa două ore de Berlin, locuitorii acestui orășel s-au orientat spre rumeguș ca nou combustibil.

Administrator forestier: Trebuie să fim inovatori, a declarat organizatorul proiectului. Dacă nu acționăm și ne bazăm doar pe guvern pentru a rezolva problema, criza nu va trece niciodată.

Ziarist: Acest combustibil va alimenta curând cea mai mare parte din acest cu 60 de locuitori.

Ei numesc asta biomasă, dar este lemn sadea. Ard din nou lemne, așa cum făceau în evul mediu. Asta este Germania.

În Polonia, familiile stau la coadă zile în șir în fața minelor de cărbune cu speranța de a cumpăra carburant.

„Situația depășește orice imaginație”, a declara pentru Reuters un polonez de 57 de ani.„Oamenii dorm în mașini. Îmi amintesc de timpul comunismului, dar nu mi-am imaginat vreodată că am putea ajunge mai rău.”

Dar am ajuns. Ceva mai rău decât în comunism se petrece.

Guvernul francez a anunțat o raționalizare energetică pentru iarna aceasta. Până ieri, Franța avea atât de multă energie că exporta și în alte țări. Era un exportator net de energie.

Astăzi, nu mai există suficientă căldură în Franța pentru toată lumea.

În Marea Britanie, 70% din restaurante se pregătesc să închidă din cauza falimentului. De ce? Pentru că, la iarnă, nu vor mai avea posibilitatea de a asigura încălzirea și de a ține luminile aprinse. Etc. Etc.

Asta se întâmplă în toată Europa.

Întrebarea este: de ce?

Răspunsul este cât se poate de simplu: în Europa este penurie de energie.

Energia ieftină este esențială. Este cheia pentru toate la care aspiră o societate normală: prosperitate, securitate, o speranță de viață mai lungă pentru cetățenii ei.

Totul depinde de o energie ieftină. Dar Europa nu mai are așa ceva, și se scufundă cu rapiditate.

Costurile energiei în Europa se așteaptă să crească cu câteva sute de procente în lunile următoare.

Prețul electricității în Germania este etalonul pentru întreaga Europă. Se măsoară în euro pe megawatt oră. Acest preț tocmai a trecut de 1000 de euro pentru prima dată în istorie.

Ca să vă faceți o idee, cu o săptămână în urmă, acest preț era de circa 700 de euro pe megawatt oră, iar acesta era atunci un record.

Altfel zis, prețurile au crescut cu 50% în doar o săptămână.

În Franța, curentul electric s-a scumpit cu 25% într-o singură zi. Asta a fost vinerea trecută. Imaginați-vă că asta vi s-ar petrece dvs.

Iată cum arată Europa seara.

Ziarist: În Europa, luminile se sting la principalele monumente și atracții turistice, în timp ce o vară lungă și caldă lasă locul a ceea ce autoritățile se tem că va fi o iarnă extrem de rece. Explozia prețurilor la energie a pus Europa pe picior de război cu Rusia, ca inamic.

„Ne aflăm în ceea ce ar putea fi numit un război hibrid”, a spus președintele francez Emmanuel Macron. „Rusia folosește resursele energetice așa cum face și cu hrana, ca pe o armă de război, pentru a exercita presiune.”

Prețurile la petrol s-au dublat. Prețurile la cărbune au crescut de patru ori, iar gazele naturale sunt acum de șapte ori mai scumpe decât anul trecut.

De șapte ori mai scumpe! Se dovedește că dacă nu ai gaze ieftine nu poți conduce continentul.

Dacă ai făcut o facultate și trăiești în Statele Unite, e posibil să nu fi auzit de aceste lucruri. E posibil să fi crezut că combustibilii fosili sunt pe cale să dispară de la o zi la alta.

Și e posibil să fi crezut asta din cauză că tipii de la Davos și guvernanții noștri ne-au spus-o decenii la rând.

Ne-au spus că energia verde este viitorul, iar viitorul a și venit. Este aici.

Nu mai departe de luna trecută, Forumul Economic Mondial afirma că Europa poate economisi „1.000 de miliarde de dolari din costurile combustibililor fosili, prin trecerea la energiile refolosibile”.

Se dovedește însă – și s-ar putea să fiți șocați – că habar n-au ce vorbesc. Nu știu nimic de acest subiect despre care trăncănesc la nesfârșit.

Energia verde nu poate înlocui combustibilii fosili. În orice caz, nu acum și nu atât de repede.

Energia fosilă rămâne ce a fost și până acum: cheia civilizației.

Este un adevăr valabil de când Homo Erectus a aprins primul foc într-o grotă, acum aproape un milion de ani.

Așa-zisa energie verde nu este nici pe departe pe punctul de a înlocui gazul, petrolul și cărbunele.

Ar fi trebuit să știm asta. Oricine are cunoștințe de matematică de clasa a opta ar fi înțeles în 10 minute că nu putem înlocui combustibilii fosili cu energiile refolosibile.

Cu siguranță, ȘTIU ȘI EI.

Când vă spuneau asta, jucau teatru. A fost o fantasmă copilărească și nebunească care pare să fi păcălit milioane de cetățeni de-ai lor și de-ai noștri.

Green New Deal este ce a fost de la bun început. Înseamnă sărăcie, iar indivizii care au promovat Green New Deal trebui să o fi știut în tot acest timp.

De fapt, ei NU cred că Schimbarea Climatică este o amenințare iminentă. Dacă ar fi crezut asta, primul lucru pe care l-ar fi făcut ar fi fost să interzică din prima zi avioanele private cu reacție.

Dar, nu! Și azi, Al Gore continuă să zboare cu avioane private.

Barack Obama deține o proprietate de zeci de milioane de dolari pe plajă. Știe că nivelul oceanelor nu va crește.

Să fim serioși! Toți sunt băgați în chestia asta. Este o mare porcărie, dar lor puțin le pasă, pentru că ȘTIU că vor scăpa de consecințele propriilor lor politici.

Așa se face că, atunci când președintele Franței și-a anunțat poporul că s-a sfârșit cu abundența, nu s-a referit la el. Pentru EL nu s-a sfârșit abundența. Pentru nici unul dintre EI.

Macron și toți ceilalți știu că vor rămâne mereu bogați și vor fi mereu protejați. O știu cu certitudine.

Însă ce s-a schimbat cu adevărat, ceea ce este realmente interesant este că, brusc, toți cei care i-au crezut pot vedea acum că au mințit.

Sunt niște escroci și toată populația europeană o știe acum,

Spre meritul său, Donald Trump, indiferent ce credeți despre el, a înțeles asta de la bun început.

Cu patru ani în urmă, Trump a avertizat Europa în privința viitorului său energetic, cu ocazia discursului său de la ONU.

Delegația germană a râs de el. Vă amintiți?

Donald Trump: Germania va deveni total dependentă de energia din Rusia dacă nu schimbă imediat ceva. Aici, în emisfera occidentală, suntem hotărâți să ne păstrăm independența în fața puterilor străine expansioniste. Aceasta a fost politica hotărâtă a țării noastre încă din vremea președintelui Monroe.

Și ei au râs. „Noi avem partide verzi aici, în Europa. Habar n-ai ce vorbești.”

Dar acum nu mai râd. Europenii au descoperit că adevărata amenințare pentru civilizația umană nu este încălzirea globală. Nu a fost niciodată.

Adevărata amenințare pentru oameni este răcirea globală, cunoscută și sub numele de Iarnă. Mult mai mulți oameni mor de frig în fiecare an decât mor de căldură.

În 2019, de exemplu, au murit de patru ori mai mulți oameni de frig decât de căldură. Acestea sunt cifrele date de Institute for Health, Metrics and Evaluation.

De aceea, peste câteva luni, atunci când temperaturile vor începe să scadă în Europa, va fi o uriașă problemă, iar acest lucra va fi evident pentru toată lumea.

Nu încălzirea climatică, ci răcirea globală. Ea o va ucide pe bunica ta.

Iar când toată lumea va pricepe asta, vor începe să se întâmple lucruri.

Statu quo-ul se va nărui. Fabricile se vor închide. Șomajul va crește. Venitul disponibil se va topi, iar aceste semne sunt peste tot, încă de acum.

Economiile personale au scăzut dramatic.

În Statele Unite, 60% din americani nu pot plăti facturi de 400 de dolari.

Datoria pe cardurile de credit a crescut într-un an cu 13%. Este cea mai mare creștere din ultimii 20 de ani.

Datoria totală a gospodăriilor a atins un nivel record de 15,8 trilioane de dolari.

Toate acestea se întâmplă în țara noastră.

Aceleași lucruri se întâmplă și în Europa.

Cum va afecta spirala costurilor la energie această situație și care vor fi efectele în cascadă?

Ei bine, atunci când costurile pentru a vă păstra apartamentul cald cresc cu mai multe sute de procente într-un singur an, devii o cu totul altă persoană. Îți schimbi radical comportamentul.

Nu mai ești tentat să îți cumperi un iPhone de 1.400 de dolari sau să faci cumpărături de la Whole Food. Nici măcar să îți mai cumperi încă un capuccino.

Toată economia de consum se oprește, pentru că nu mai există venituri disponibile.

Deci, este imposibil să prevezi efectele în cascadă din lume ale unei crize energetice. Totul se schimbă.

Cum reacționează în această situație băncile centrale? Nu prea bine. Par să agraveze lucrurile intenționat.

În Statele Unite ni s-a spus să nu ne uităm la ce face Rezerva Federală, pentru că Fed ar fi acum cu totul schimbată, deci grozavă.

Un articol uimitor al Associated Press, alaltăieri, ne anunța:

„Conducerea Federal Reserve a devenit mai diversă ca niciodată. Sunt mai multe femei negre și oficiali gay care contribuie la luarea deciziilor în privința dobânzilor băncii centrale decât în oricare din cei 109 ani ai istoriei sale”.

OK. Cu alte cuvinte: „Relaxați-vă. Suntem pe fază. Totul este bine.”

O fi grozav, dar parcă nu funcționează. Aceleași bănci centrale care au provocat inflația, măresc acum dobânzile pentru a distruge cererea.

Problema este că nu este o problemă a cererii. Este o problemă de aprovizionare, care are ca principal motiv războiul din Ucraina.

Din cauza acestui război, Occidentul nu are suficientă energie pentru ca economia și societatea sa să funcționeze.

Europa a reacționat la acest război impunând sancțiuni despre care ȘTIA că vor duce inevitabil la o criză energetică. Știa, și totuși a făcut-o.

Iată ce spunea în mai președinta Comisiei Europene:

Ursula von der Leyen: Să fim clari, nu va fi ușor, deoarece unele state membre sunt puternic dependente de petrolul rusesc, însă pur și simplu trebuie să o facem. Astăzi ne propunem să interzicem petrolul rusesc în toată Europa.

Serios? Dumneata o să ai 10 grade în casă la iarnă? O să mergi pe jos la serviciu?

Nu, sigur că nu. O să ai tot ce îți dorești până la sfârșitul vieții. Dar noi, restul, ne-a spus dumneaei, „pur și simplu trebuie să o facem”.

Și nu doar energia este afectată de aceste sancțiuni.

La Bruxelles, Joe Biden ne-a avertizat că lipsurile alimentare sunt inevitabile. Vă amintiți?

Joe Biden: În privința penuriei alimentare… Da, am discutat despre penuria alimentară, va fi reală. Prețul sancțiunilor nu este impus numai Rusiei. Este impus unui număr îngrozitor de mare de țări, inclusiv țări europene și țara noastră.

O, da. Va trebui să suferim pentru libertate. Trebuie să le dăm miliarde de dolari oligarhilor ucraineni care în mod clar urăsc Statele Unite, pentru că așa e corect.

Trebuie să lovim Rusia, pentru că este datoria noastră morală. Dar oare sancțiunile au lovit într-adevăr Rusia?

Au provocat lipsuri alimentare și de energie în tot Occidentul. Dar, NU, nu au lovit Rusia.

Astăzi, Rusia are energie mai mult decât suficientă. Mai multă decât poate ea folosi. O fabrică rusească de la frontiera cu Finlanda arde gaze în valoare de 10 milioane de dolari zilnic.

Aceasta este o știre colosală. Ce spune presa despre ea? Iată, de exemplu, BBC:

„Oamenii de știință sunt îngrijorați de marele volum de bioxid de carbon și funingine produse și care ar putea duce la topirea calotei arctice.”

Serios, asta e grija voastră? Să combatem încălzirea climatică, când europenii nu au cu ce să se încălzească în case?

Într-o societate în care politicienii și gudurăii lor din presă ajung atât de rupți de preocupările oamenilor reali, atât de indiferenți față de viața cetățenilor, atunci societatea aceea devine teribil de instabilă.

Dar problema poate fi rezolvată. Soluția acestei catastrofe este foarte simplă: să punem punct războiului din Ucraina. Să restabilim fluxurile de energie către Europa și să salvăm economia mondială. Inclusiv pe a noastră.

Face Biden asta? Dar alți lideri europeni exaltați ca Boris Johnson fac asta?

Nu, dimpotrivă. Aruncă noi miliarde de dolari din economiile lor muribunde pentru oligarhii ucraineni, și fără vreun motiv rațional.

Marea Britanie tocmai s-a angajat să dea 2,8 miliarde de dolari Ucrainei, în condițiile în care 70% din restaurantele britanice s-ar putea închide din cauză că nu-și permit să plătească curentul.

Guvernul se pregătește pentru întreruperi de curent în mijlocul iernii, cum scrie The Guardian:

Potrivit scenariului cel mai negru, oficialii cred că Marea Britanie ar putea avea întreruperi de curent chiar de câteva zile, în ianuarie, dacă timpul friguros se va combina cu penuria de gaze, lăsând țara fără curent.

Și, evident, timpul friguros se va combina cu penuria de gaze, pentru că oamenii folosesc mai multe gaze exact când e mai frig.

Treziți-vă, geniilor!

Și asta nu se întâmplă doar în Marea Britanie.

Repet, se întâmplă peste tot.

Spania tocmai a aprobat 50 de milioane de dolari pentru Ucraina, și aici nu intră livrările de armament. Iar Congresul spaniol a dispus controlul temperaturilor în clădirile comerciale. Aerul condiționat nu trebuie fixat mai jos de 28 de grade Celsius. În august, este teribil. Iar după ora 22, vitrinele magazinelor din clădirile publice nu vor mai fi luminate.

Dar Italia? Italia a alocat peste 600 de milioane de dolari pentru refugiații ucraineni, deși, în același timp, aerul condiționat din școlile și clădirile publice a fost restricționat în ceea ce guvernul a numit „Operațiunea Termostat”, începută în mai.

Italia a dat mulți bani Ucrainei, însă nu la fel de mulți ca Franța.

Franța a cheltuit peste 2 miliarde de dolari pentru Ucraina, dar, în același timp Franța îi amendează pe proprietarii de magazine dacă lasă ușile deschise când funcționează aerul condiționat.

Ca astfel să poată trimite mai multe arme unuia din cele mai corupte guverne din lume.

În Franța, semnele luminoase sunt interzise între 1 a.m. și 6 a.m.

În ce ne privește pe noi, Statele Unite au trimis echipamente militare în valoare de peste 10 miliarde de dolari. Congresul a aprobat alte 30 de miliarde de dolari pentru cheltuieli suplimentare.

Dar cum funcționează toate aceste cheltuieli? Suntem pe cale să câștigăm războiul din Ucraina? L-am băgat pe Vladimir Putin în faliment, așa cum pretindea Joe Biden?

 În iunie, Rubla a ajuns la cel mai înalt nivel al său din ultimii șapte ani în fața Dolarului american.

Priviți și la acest grafic care arată evoluția Rublei în comparație cu Euro.

Rusia se simte bine. Europa NU se simte bine deloc.

Joe Biden pretinde capitularea necondiționată a lui Vladimir Putin.

O chestie foarte bizară. După toate standardele realității, Vladimir Putin nu pierde războiul din Ucraina. Este pe cale să îl câștige. Iar Joe Biden stă și se uită, așteptând ca el să se predea necondiționat.

Asta nu este politică proastă. E nebunie. Nu are nici un sens.

Sau are sens doar dacă scopul este distrugerea totală a Occidentului pentru a face loc domninației chineze.

Ce altă explicație mai poate exista pentru acest comportament?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here