Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat, joi, raportul eurodeputatului PMP Siegfried Mureşan, prin care vor fi alocate 3,57 milioane euro pentru sprijinirea lucrătorilor disponibilizaţi de la combinatul Mechel Câmpia Turzii. Cea mai mare parte a acestora va fi folosită pentru înfiinţarea unei cooperative sociale la Câmpia Turzii.

Finanţarea, provenită din Fondul European de Ajustare la Globalizare, va contribui la implementarea unor măsuri de conversie profesională, mentorat la locul de muncă sau stagii pentru 1.000 dintre persoanele care au rămas fără locuri de muncă, după ce grupul rus Mechel a decis să sisteze activitatea în România, în anul 2012.

Fondurile vor ajunge în România după ce plenul Parlamentului va aproba acest raport în sesiunea plenară din 15-18 septembrie şi după votul în Consiliul de miniştri. Cea mai mare parte a acestora va fi folosită pentru înfiinţarea unei cooperative sociale care va angaja în primă fază 250 dintre foştii angajaţi de la combinatul de sârmă.

Potrivit europarlamentarului PMP, votul este cu atât mai important cu cât va contribui la sprijinirea unei iniţiative inedite, care nu a mai fost implementată cu fonduri UE, această cooperativă socială urmând să fie deţinută chiar de către angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.