Promisă ca o armă împotriva manipulării digitale și a reclamelor ascunse, propunerea legislativă a Comisiei Europene – Digital Fairness Act (DFA) – a fost întâmpinată cu valuri de critici. Termeni neclari, suprapuneri cu alte acte normative și temeri legate de impactul asupra economiei online care riscă să transforme o inițiativă bine intenționată într-o sursă de haos legislativ.
O lege pentru consumatori, dar greu de aplicat
Anunțat ca un pas înainte în protecția utilizatorilor din mediul digital, Digital Fairness Act (DFA) urmărește interzicerea practicilor insidioase care îi determină pe consumatori să facă alegeri împotriva intereselor proprii – de la reclame ascunse, până la personalizarea agresivă a ofertelor online.
Scopul declarat se referă la un spațiu digital echitabil, în care utilizatorii să fie tratați cu respect și transparență. În practică, însă, textul propus al legii ridică o serie de întrebări privind aplicabilitatea sa reală.
Companiile din tehnologie, organizațiile de e-commerce, dar și unele guverne europene reclamă că DFA introduce obligații greu de cuantificat și de controlat în ecosistemul online. Organizația DIGITAL EUROPE avertizează că principiile sunt bune, dar implementarea este dificilă fără standarde clare și proceduri comune între statele membre.
Pe fondul unei lipse de claritate juridică și a unui aparat birocratic deja suprasolicitat de alte reglementări europene recente, mulți se întreabă dacă nu cumva Digital Fairness Act va complica și mai mult protecția consumatorului în loc s-o simplifice.
UE luptă împotriva „Dark patterns”, dar nu le defineşte juridic
În centrul Digital Fairness Act stă intenția de a interzice așa-numitele dark patterns – acele elemente de design digital care manipulează subtil comportamentul utilizatorilor. Practici ca butoanele de „refuz” ascunse, ferestrele care reapar insistent sau pașii în plus pentru dezabonare sunt vizate de reglementare.
Problema este că Directiva nu oferă o definiție juridică suficient de clară a ceea ce constituie un dark pattern. Termenul, folosit frecvent în cercurile de design UX și în cercetarea academică, rămâne vag în contextul legislativ, ceea ce complică aplicarea reglementărilor propuse.
Digital Fairness Act şi birocraţia online
Digital Fairness Act vine într-un moment în care piața digitală europeană este deja reglementată prin două legi majore: Digital Services Act (DSA) și Digital Markets Act (DMA).
Digital Services Act (DSA) reglementează interdicţiile platformelor online, ca rețelele sociale, marketplace-urile și motoarele de căutare. Această lege vizează combaterea conținutului ilegal, promovarea transparenței algoritmilor și protejarea drepturilor utilizatorilor. DSA impune reguli clare pentru moderarea conținutului.
Digital Markets Act (DMA) se adresează „gardienilor” (gatekeeper platforms) pieței digitale, adică marilor platforme cu putere dominantă, precum Google, Apple sau Amazon. DMA reglementează practicile anticoncurențiale ale acestor companii, cum ar fi favorizarea propriilor servicii sau restricționarea accesului altor firme pe piață.
Criticii noului act normativ susțin însă că DFA adaugă un nivel suplimentar de birocrație și complexitate, fără să clarifice cum se vor intersecta aceste reglementări între ele.
Influencerii, între birocraţie şi reglementare
Digital Fairness Act propune o transparență mult mai mare pentru activitatea influencerilor, obligându-i să eticheteze clar toate colaborările comerciale. Mai mult, se prevede crearea unei platforme publice în care influencerii să-și declare parteneriatele, un sistem care seamănă cu o evidență oficială a colaborărilor comerciale.
Această măsură a stârnit critici puternice din partea creatorilor de conținut din țări ca Franța, Spania sau Germania, care văd în aceste reguli o transformare a influencerilor în funcționari publici.
Totuși, reglementarea activității influencerilor nu este o noutate. La nivel european, există deja recomandări și coduri de conduită care cer transparență în promovarea produselor și evitarea practicilor înșelătoare. În România, activitatea influencerilor este monitorizată prin legislația privind publicitatea și protecția consumatorului, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a emis recomandări pentru identificarea clară a conținutului sponsorizat.
În 2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat o acțiune de verificare a conturilor de Instagram ale unor influenceri români cu comunități mari de urmăritori. Scopul acestei inițiative a fost combaterea difuzării de mesaje promoționale care nu sunt clar marcate ca atare. ANPC a reamintit că interzice orice formă de publicitate ascunsă. Influencerii trebuie să evite să lase impresia că acționează spontan sau dezinteresat atunci când, în realitate, promovează produse sau servicii contra cost.
Pentru a asigura transparența, ANPC recomandă folosirea unor metode clare de etichetare a conținutului comercial în fiecare postare cu intenție publicitară. Această etichetare trebuie să fie vizibilă, cu font clar și suficient de mare, prin inserarea unor hashtag-uri explicite: #ADVERTISEMENT (PUBLICITATE), #PAIDSPONSORSHIP (SPONSORIZARE PLĂTITĂ), #PAIDPARTNERSHIP (PARTENERIAT PLĂTIT), #AD (RECLAMĂ).
Ce urmează?
Procesul legislativ al Digital Fairness Act (DFA) a intrat în etapa finală de consultare publică, care s-a încheiat în luna mai 2025. În această fază, Comisia Europeană a colectat observații și sugestii de la companii, organizații de consumatori, guverne și experți în domeniul digital.
Forma finală a legii este așteptată pentru toamna anului 2026, moment în care se estimează că va fi adoptată și va începe procesul de implementare la nivelul statelor membre. Până atunci, Comisia Europeană a promis că va oferi ghiduri suplimentare și va încerca să clarifice termenii vagi, cum ar fi definiția „dark patterns” și condițiile de aplicare a regulilor privind personalizarea ofertelor și etichetarea colaborărilor comerciale.
Citeşte şi:
se incarca precum p..la in bocanul cu iaurt…