În urmă cu câteva zile, deputatul PDL clujean Petru Călian împreună cu Mircea Duşa, colegul său de guvernare din partea PSD, au propus o iniţiativă legislativă prin care  funcţia de prefect ar putea redeveni politică. Totuşi, Comisia Europeană s-a opus acestei iniţiative. În această direcţie, liderii PDL şi PSD au decis să stopeze “Legea prefectului politic”.

Potrivit Comisiei Europene, Legea prefecţilor trebuie să rămână aşa cum este în momentul de faţă, ceea ce înseamnă ca reprezentanţii guvernului în judeţe să fie, în continuare, înalţi funcţionari publici şi să nu se revină la statutul  în care prefecţii şi subprefecţii puteau fi membri de partid. Propunerea celor doi deputaţi viza ca prefecţii şi subrefecţii să redevină funcţii politice, însă propunerea înregistrată la Parlament a fost oprită deoarece Comisia Europeană s-a opus acestui act normativ. Deputatul PDL, Petru Călian, a declarat că “Respect decizia luată de membrii Comisiei Europene, însă cred că Legea prefecţilor se va politiza până la urmă”.

"Renunţăm la schimbarea Legii prefectului"

 Decizia luată de CE a fost transmisă deputaţilor PSD de către Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc, acesta declarând: "Renunţăm la schimbarea Legii prefectului. Ar da rău la Comisia Europeană". Pe de altă parte, această opoziţie a CE se datoreaza şi faptului că politizarea prefecţilor ar duce la rivalităţi în partide, mesajul transmis şi de Geoană fiind acelaşi cu al lui Hrebenciuc: "Legea prefecţilor"  rămâne aceeaşi şi nu se mai modifică. Chiar dacă prefecţii rămân, în continuare, înalţi funcţionari publici, acest lucru nu înseamnă că vor fi apolitici. În unele judeţe, PSD şi PDL au început să schimbe foştii înalţi funcţionari publici cu vederi liberale cu membrii sau apropiaţi ai actualei guvernări. În momentul de faţă, conform algotimului PSD şi PDL vor împărţii pe cei 42 de prefecţi şi 84 de în mod egal.

Politică pe faţă

Potrivit iniţiatorilor acestei legi, politizarea funcţiilor respective ar fi favorabilă deoarece "agenda publică guvernamentală ridică o problemă deosebită în identificarea de soluţii şi oameni capabili în administraţia publică, la nivel judeţean şi local şi, mai ales, voinţa publică de a pune în aplicare programul de guvernare". Aceştia consideră că diferenţierea funcţiilor publice de cele politice "ar contribui la o mai bună funcţionare a instituţiilor publice în această perioadă complexă". În ceea ce priveşte politizarea prefectului, Petru Călian socoteşte că "depolitizarea prefectului era una fictivă deoarece se făcea un joc politic. Toţi prefecţii sunt oameni politici. Decât să facă politică pe ascuns, mai bine să facă politica pe faţă". Aceeaşi părere are şi Florin Stamatian, noul prefect al judeţului Cluj, care este şi el de acord cu legea propusă de fostul prefect al Clujului, Petru Călian. Acesta a declarat pentru Gazeta de Cluj că "peste tot se face politică".Există vreun prefect care să nu fi făcut politică sau care să nu aparţină vreunui partid? Eu nu ştiu", a susţinut Stamatian.

Beatrice Golondzac

1 COMENTARIU

  1. mare politician si acest Calian,A fost in PRM cu desteptu de Funar de acolo sa dus la comunistii lui Voiculescu in PC si pana la urma a apucat la ciolan,bravo ma lingaule.Oare pocaitii cand asi fac un partid inafara de PRM,ca sa ajunga si ei la ciolan ca poate ne mutam din nou.Traiasca mult acesti politicieni bravo,bravo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.