De când a ajuns „șef” peste clujeni, Emil Boc a reușit să transmită tuturor românilor mesajul că el este un primar de „cinci stele”, într-un oraș care, înaintea lui, a fost doar „praf” și „pulbere”. Evident că s-au făcut progrese mari în ceea ce privește dezvoltarea orașului, dar cu toate acestea, majoritatea clujenilor nu prea recunosc acel oraș fantasmagoric despre care edilul vorbește zi și noapte. Mai mult decât atât, de-a lungul anilor, Boc a reușit să-și adune în jurul lui o mână de oameni de afaceri care, binevoitori, s-au decis să îl sponsorizeze cu bani frumoși, sumele fiind transferate cu multă dibăcie către cine trebuie și când trebuie. Acesta este și cazul companiei clujene Terapia, condusă de Dragoș Damian.  

Într-un material anterior, Gazeta de Cluj a precizat că Terapia SA, companie condusă de către Dragoș Damian, a avut cinci contracte prin care a sponsorizat Primăria din Cluj-Napoca între 2021-2022. De menționat faptul că suma totală a banilor „donați” către municipalitatea condusă de Boc se ridică la peste 15 mii de euro (76.279 de lei). 

Acești bani, veniți de pe urma vânzărilor de medicamente, și-au găsit  repede întrebuințarea perfectă, fiind transferați de către Primăria condusă de Emil Boc către mai multe televiziuni naționale, cum ar fi: România TV, Antena 3, Digi24 și Realitatea Plus. 

Să înțelegem un lucru important: potrivit legii sponsorizării, societățile comerciale plătitoare de impozit pe profit pot oferi sponsorizări entităților fără scop lucrativ, autorităților publice sau persoanelor fizice pentru activitățile desfășurate în anumite domenii, cum ar fi cele de cultură, educație, umanitar sau social. Privind la suma de bani primită de municipalitatea Cluj-Napoca din partea companiei lui Dragoș Damian, verzișorii au mers în publicitate prin care edilul orașului de cinci stele și-a făcut reclamă mascată la nivelul întregii țări sub sloganele „Vinerea Verde”, de exemplu. Nu cred că era necesar ca această ideea să ajungă până în București sau Babadag, în condițiile în care oamenii de acolo nu se vor urca în primul avion și vor ateriza la Cluj-Napoca doar de dragul de a se plimba cu mijloacele de transport în comun. Ideea este alta și bine mascată, sub intenții bune și liberale. Lup îmbrăcat în oaie. 

Cu toate acestea, un lucru de neînțeles este faptul că șeful companiei Terapia a început în ultimele luni să-l atace, „subtil” pe primarul orașului. Spre exemplu, CEO de la Terapia a spus că Elon Musk, cel care are o avere cât PIB-ul României, ar trebui să-l ajute pe primar să construiască metroul din Cluj. Gazeta de Cluj a încercat să-l contacteze pe Dragoș Damian pentru a-i cere un punct de vedere cu privire la sponsorizările din ultimul an pe care compania sa le-a făcut către Primăria Cluj-Napoca, dar nu a răspuns. 

Colac peste pupăză, cheltuiala cu sponsorizarea oferită nu este o cheltuială deductibilă fiscal, dar poate reprezenta un credit fiscal, adică poate reduce impozitul pe profit de plată cu suma integrală a sponsorizării oferite. Codul fiscal prevede următoarele limite (minimul dintre) : 20% din impozitul pe profit datorat și 0,75% din cifra de afaceri. 

Bani frumoși aruncați pe publicitate și vise de fost premier

Aici atingem o linie subțire pe care, edilul se plimbă fără griji și fără teamă. Tot potrivit legii sponsorizării, beneficiarii potențiali pot fi și instituții și autorități publice care desfășoară activități în domeniile despre care am vorbit. Lucru ce se și întâmplă, doar că aici trebuie amintit faptul că orice fel de sponsorizare trebuie făcută în baza unui contract care prevede obiectul, valoarea, durata și drepturile și obligațiile părților implicate. Mai mult, sponsorizarea nu poate fi oferită din surse obținute de la bugetul public, lucru de care a luat act domnul primar și a apelat la firme importante din oraș care să-i facă plăcerea de a se promova la nivel național. 

Culmea, acest lucru încalcă legea, în condițiile în care atât sponsorul, cât și beneficiarul, nu pot efectua reclame sau publicitate comercială în favoarea acestora sau a altor persoane. Dar de ce să mai fie respectată legea, când legea este în mâinile potrivite. Toți suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alții. 

Bani de-o ciorbă pentru promovarea acțiunilor lăudabile ale lui Boc în propriul oraș 

„Cultul personalității” s-a transformat de la Ceaușescu și până în prezent, vorbind totuși despre o democrație mai șubredă, dar democrație. Privind la acțiunile lui Boc, prin care a vrut să-și spele imaginea de premier ce a tăiat pensii și salarii, presa națională este singurul instrument pe care edilul îl folosește, lucru toxic pentru presa locală. 

De ce spun asta? Pentru că nu s-au găsit bani pentru ca și ziarele independente să fie, într-o oarecare măsură, finanțate, evident, prin contracte de publicitate. Pentru ca acest lucru să se întâmple, primarul nu trebuia să bage pumnul în gură jurnaliștilor locali și să distrugă majoritatea chioșcurilor cu ziare. 

Gazeta de Cluj a cerut un răspuns municipalității în legătură cu planul pe care edilul îl are pentru a scoate de la reanimare presa locală. Iată răspunsul oferit de primărie: 

„Problematica amplasării chioșcurilor de ziare a făcut obiectul consultărilor între departamentele de specialitate ale autorității și ale comercianților de presă carte. În acest moment, procedurile prealabile sunt în stadiu de finalizare și pe cale de consecință, urmează a fi promovat un proiect de hotărâre privind scoaterea la licitație a amplasamentelor”, au transmis cei de la primărie. 

Nu se vând ziare, nu vin bani, redacțiile se închid, iar jurnaliștii vor fi nevoiți să-și caute un alt loc de muncă. Vorbind de bani, municipalitatea a oferit niște sume infime pentru publicațiile locale. Spre exemplu, DHC MEDIA NET SRL (Știri de Cluj) a primit prin mai multe contracte de publicitate suma totală de 1.681 de lei. Unele contracte valorau 11,90 de lei, bani cu care nu poți să mănânci nici un meniu la cantina Primăriei. 

Bine că pentru promovarea proiectului „Vinerea Verde”, din sponsorizări, România TV a încasat peste 14 mii de lei pentru o reclamă care a ajuns pe micile ecrane ale românilor. Reamintesc, nimeni din Babadag nu va veni special pentru a călători cu autobuzele, vinerea, gratis, în Cluj. Este logic faptul că prin această promovare a proiectului, edilul se promovează pe sine, scopul lui fiind, precum spun unele surse, să revină din nou un mare lider național. 

În ultimii doi ani, Primăria din Cluj-Napoca a pompat peste 92 de mii de euro (456.978 de lei) pentru publicitate în conturile televiziunilor naționale, iar presa locală se chinuie să supraviețuiască de la o zi la alta. Evident, Boc ne-ar putea contrazice, în condițiile în care există așa-zisul ziar „Jurnalul Municipal”, care se printează o dată la două luni și laudă, într-un mod exhaustiv, toate reușitele administrației Boc. Aceasta este presa la care edilul visează de când s-a „încoronat” șef peste clujeni: să laude, să preamărească și să țină capul plecat.

În ciuda tuturor acestor lucruri, presa locală trăiește și încearcă să aducă la suprafață cetățenilor nu doar părțile bune, ci și cele rele, să arate că acțiunile pe care Boc le face la Cluj nu sunt chiar benefice pentru clujeni. 

Primarul orașului „de cinci stele” a reușit să găsească o soluție financiară prin care să plătească, tot din banii publici, dar sub altă formă, televiziunile naționale, Emil Boc pregătindu-se, treptat, să tragă cortina peste toată presa locală din Cluj-Napoca.

Citește și: Emil Boc pozează într-un gospodar priceput, dar așteaptă ca statul să-i plătească risipa de curent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.