Cinci persoane au fost reținute de DIICOT sub acuzația de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.

„În fapt s-a reţinut că în perioada 2009-2010, inculpaţii Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin, Izvernari Dănuţ Nelu, Negru Dumitru Florin, Mazâlu Petru, Mara Bogdan Marius, Novăcescu Gheorghe Tony, Vasile Angelica, Şinca Valentin, Gorea Florentin şi Slevoacă Cristina s-au constituit în  patru grupuri infracţionale organizate în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prin crearea unui circuit fictiv de achiziţie şi livrare de bitum rutier cu provenienţă VAYA LTD Bulgaria şi LUKOIL NEFTOCHIM BOURGAS AD Bulgaria, în sensul interpunerii scriptice a unor societăţi comerciale care s-au sustras  în această modalitate de la plata TVA-ului aferent şi a impozitului pe profit”, precizează DIICOT.

„Au fost sprijiniţi în activitatea infracţională de către S.C. LUKOIL ROMÂNIA S.R.L. prin reprezentantul legal suspectul T. C., în sensul interpunerii pe circuitul de livrare a mărfii a unei societăţi comerciale din Marea Britanie”, potrivit procurorilor

Procurorii  DIICOT din Bacău împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi a celor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Bacău,Timişoara, Suceava, Iaşi, Ploieşti şi Piteşti au efectuat 23 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele menţionate, potrivit sursei Digi24.

„Tribunalului Bacău a dispus măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin şi Izvernari Dănuţ Nelu. Faţă de inculpaţii  Negru Dumitru Florin, Mazâlu Petru, Mara Bogdan Marius, Novăcescu Gheorghe Tony, Vasile Angelica, Şinca Valentin, Gorea Florentin şi Slevoacă Cristina, procurorii  DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus măsura preventivă a controlului judiciar”, precizează DIICOT.

 

 

1 COMENTARIU

  1. despre calitatea combustibililor vanduti de lukoil nu zice nimeni nimic?daca alimentezi de la lukoil poti fi sigur ca in viitorul apropiat ai nevoie de sistem nou de injectie…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.