spitalul de boli infecțioase cluj

CJ Cluj a anunțat că se fac demersuri pentru înființarea unui compartiment de Primiri Urgențe în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase.

Administrația județeană a solicitat Ministerului Sănătății avizul favorabil pentru înființarea în structura organizatorică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean, a unui Compartiment de Primiri Urgențe de specialitate (CPU-S).

„Spitalul nostru dispune de mijloacele necesare pentru implementarea acestei măsuri, de la spațiul adecvat și personalul de specialitate pentru organizarea activității, până la aparatura și echipamentele necesare investigării cazurilor de urgență. Ne dorim ca instituția spitalicească să funcționeze în condiții optime și la standarde înalte de calitate, astfel încât pacienții să beneficieze de serviciile medicale adaptate problemelor de sănătate cu care se confruntă.”, spune Alin Tișe, șeful CJ Cluj.

Necesitatea înființării unei astfel de structuri este justificată, în principal, de numărul mare de pacienți, în medie între 80 și 100 de persoane pe zi, care se prezintă în mod spontan la spital cu diverse boli infecțioase, fără a avea bilet de trimitere de la medicul de familie și care necesită consultații medicale în regim de urgență și triaj epidemiologic. O mare parte dintre acești pacienți au nevoie, pe lângă consultația de specialitate, de investigații de laborator și/sau de radiologie, motiv pentru care sunt redirecționați spre Unitățile ori Compartimentele de Primire a Urgențelor pentru efectuarea examinărilor în regim de urgență.

Aceste prezentări îngreunează, astfel, activitatea celorlalte servicii de urgență și, de asemenea, cresc riscul transmiterii bolilor infecțioase la persoanele cu patologie non-infecțioasă aflată în investigații în celelalte servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.