Cluj-Napoca va fi Capitala Tineretului în 2015 și vrea să calce pe urmele orașului Sibiu și să fie Capitală Culturală Europeană în 2021. Orașul are o medie de vârstă de 35 de ani pe perioada anului universitar, fiind unul din cele mai tinere orașe din Europa.Competiția a fost lansată oficial de ministrul clujean al Culturii, Hegedus Csilla, iar atuurile municipiului Cluj-Napoca sunt diverse. Gazetadecluj.ro a vorbit cu directorul Asociatiei “Cluj-Napoca  – Capitală Culturală Europeană” pentru a vedea care este opinia lui pe aceasta tema. 

Mai citeste pe aceeasi tema si:

Clujul, din nou în faţa Iaşiului la Capitala Culturală Europeană

Barroso i-a răspuns lui Tișe: UE decide Capitala Culturală Europeană

 

„Atuurile noastre ca și oraș în competiția pentru titlul de capitala culturală ar fi următoarele: am început din timp, unele dintre criteriile de evaluare le-am parcurs deja. Cine are curiozitatea să intre pe metodologia postată pe site-ului ministerului culturii noi am parcurs criteriile în ultimii doi ani de zile. Asta ne dă posibilitatea să ne concentrăm pe dezvoltarea altor proiecte fără să avem o presiune fantastică pe alte criterii care ne-au rămas de îndeplinit. Din perspectiva orașului atuurile sunt multe: avem un oraș tânăr, un oraș dinamic, universitar. Cluj-Napoca are o vitalitate culturală deosebită. Un oraș cu tradiție, cu istorie, cu instituții de cultură cunoscute și recunoscute. Avem și nevoie de titlul acesta pentru a ne atinge potențialul, pe care îl vom prezenta prin proiectele noastre în luna ianuarie 2015. Noi în luna ianuarie vom prezenta câteva dintre proiectele pe care le-am face dacă am câștiga acest titlu, pe care le-am dezvoltat în ultimele două luni de zile cu operatorii culturali. În primul rând nu vorbim despre evenimente, ci despre activități, proiecte și programe. Care vor fi ele și ce zone vor atinge, ce formă vor avea și care sunt partenerii în realizarea lor le vom prezenta la sfârșitul lunii ianuarie. Din acel moment vedem concret ce putem face. Acum rafinăm acele idei de proiect pe care le-am putea pune în aplicație”, a declarat Florin Moroșanu, directorul executiv al Asociaţiei “Cluj-Napoca  – Capitală Culturală Europeană”.

 

Ministrul clujean despre Capitala Europeană

 

„Este momentul 0, acum lansăm concursul şi, în urma acestui concurs, vom şti care oraş va fi Capitală Culturală Europeană în 2021”, a anunțat ministrul clujean al Culturii, Hegedus Csilla(UDMR).

„Parlamentul European şi Comisia Europeană au decis în aprilie, în acest an, că România împreună cu Grecia vor putea desemna câte un oraş să devină Capitală Culturală Europeană. Tot în acea decizie ni s-a spus că avem şase ani să pregătim acel oraş, să lansăm concursul, motiv pentru care noi, astăzi, lansăm această competiţie”, a declarat Hegedüs Csilla, conform Mediafax.ro.

 

Dorințele lui Moroșanu

 

„Mă bucur pentru că mâine (n.r. 11 decembrie 2014) va fi deschisă oficial competiția pentru titlul „Capitală Europeană a Culturii”. Sunt multe orașe dornice să dobândească prestigiosul titlu printre care și orașul nostru. Va fi o competiție grea pentru toți cei implicați: administrații locale, operatori culturali, echipele de implementare și nu în ultimul rând comunități. Și pentru că e luna potrivită să ne punem dorințe, aș avea câteva : pentru noi ca oraș îmi doresc să câștigăm, pentru noi clujenii mi-aș dori să fim mai implicați și mai uniți, pentru toate orașele din competiție, la final când se trage linie, indiferent cine va câștiga să ne unim eforturile pentru a colabora”, mărturisește Moroșanu pe pagina sa de Facebook.

Cluj-Napoca vrea sa invete de la toate capitalele culturale europene de pana acum si sa continue buna traditie a orasului Sibiu, care a simtit o dezvoltare fulminanta dupa ce a fost capitala culturala europeana. In schimb, competitia puternica pentru urbea de pe Somes ar putea fi din partea unui rival mai putin asteptat, insusi capitala Bucresti. Alte orase care vor sa se inscrie in competitie sunt Craiova, Timisoara, Iasi, chiar si Alba-Iulia. Pana atunci, Cluj-Napoca este Capitala Tineretului in 2015. Let there be youth!

 

Clujul are un concurent de temut la candidatura pentru titlul de Capitala Europeana 2021

Capitală Culturală Europeană… fără spații culturale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.