Completul care judecă apelul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive a dispus eliberarea lui Dan Șova și a lui Rudel Obreja și Constantin Niță, ca urmare a invocării de către avocați prevederilor legislative recente.

Cei trei au fost eliberați de Completul Penal 2, de cinci judecători, fix același care îi va decide soarta liderului PSD, Liviu Dragnea. Instanţa supremă a admis cererile de suspendare a pedepselor în cazul celor trei. Deciziile sunt executorii.

Cei trei au cerut rejudecarea proceselor şi au făcut contestaţii în anulare, în acest ultim caz fiind fixate termene după 20 ianuarie 2019. Judecătorii au decis că, chiar dacă cererile de contestaţii în anulare au primit termene după 20 ianuarie 2019, cei trei trebuie să părăsească închisoarea.

Cel mai probabil, Elena Udrea și Alina Bica vor profita și ele de decizia CCR, pentru că cele două au intentat acțiuni similare.

Minuta ședinței de judecată în cazul contestației lui Dan Șova:

I. Admite în principiu contestatia în anulare formulată de condamnatul Sova Dan – Coman împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronuntată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curti de Casatie si Justitie în dosarul nr. 3174/1/2017. Fixează termen pentru solutionarea contestatiei în anulare la data de 21 ianuarie 2019, Sala Sectiei penale, pentru când se va cita contestatorul condamnat.
II. Admite cererea de suspendare a executării sentintei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronuntate de Sectia penală a Înaltei Curti în dosarul nr. 526/1/2016, definitivă prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronuntată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curti de Casatie si Justitie în dosarul nr. 3174/1/2017, până la solutionarea definitivă a contestatiei în anulare. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat Sova Dan-Coman de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentintei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronuntate de Sectia penală a Înaltei Curti în dosarul nr. 526/1/2016, definitivă prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronuntată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curti de Casatie si Justitie în dosarul nr. 3174/1/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 de lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2018. Cu opinia separată, numai în sensul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronuntată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curti de Casatie si Justitie în dosarul nr. 3174/1/2017 formulată de contestatorul condamnat tova Dan-Coman.

 

Completul 2, format din magistratii Luciana Mera, Simona Encean, Alexandra Iuliana Rus, Lucia Rog si Aida Popa, care urmeaza sa solutioneze dosarul lui Liviu Dragnea.

Aida Popa a fost vicepresedinte al Inaltei Curti, in perioada in care instanta era condusa de Livia Stanciu. Recent ea a trimis la Judecatoria Sectorului 1 dosarul lui Gabriel Oprea, in cazul accidentului mortal al politistului Bogdan Gigina. Motivul: nu exista un raport direct intre exercitarea atributiilor de serviciu ale lui Gabriel Oprea si acuzatia de ucidere din culpa.

Alexandra Iuliana Rus este recent promovata la Inalta Curte, de catre Sectia de judecatori din CSM, condusa informal de catre Lia Savonea.

Acest complet are pe rol un numar de 27 de dosare. Printre procese sunt si cele care ii vizeaza pe presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, pe secretarul general al Guvernului, Toni Grebla, pe fostii deputati Constantin Adascalitei si Mircea Rosca si pe fostul ministru Cristian David.

In plus, mai sunt si contestatiile in anulare impotriva sentintelor definitive facute de fostul ministru al Dezvoltarii, Elena Udrea, fostul deputat Dan Bordeianu si fostul senator Marius Isaila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.