În urmă cu câteva săptămâni, Gazeta de Cluj publica în exclusivitate detalii din dosarul Banane de Milioane prin care clanul Sukosd a reușit să aducă un prejudiciu Statului Român, de trei milioane de euro, prin evaziune fiscală. Astfel că, de această dată punctăm cum a reușit inculpatul Ștefan Sukosd să valorifice marfa de peste 60 de milioane de lei adusă la negru în România.

 

Patru ani, banane de 70 de milioane ascunse

Anchetatorii au descoperit că în perioada 2010-2014, maghiarul a reușit să ascundă achiziții de banane în valoare totală de 69.134.830 lei. Cu alte cuvinte în patru ani, creierul afacerii, Ștefan a ascuns fructe de ordinul aproximativ 15 milioane de euro.

Pentru acesta el se folosea de societățile comerciale din afara țării: Del Monte,  Iso Fruit Debrecen, Iso Lime, societăți de la care comanda banane în numele firmelor Pure Energie SRL, Ezel Fruct SRL, Citrus Fresh SRL și Rucar Grup a căror identitate și-a însușit-o, acestea aflându-se în stare de faliment, insolvență sau radiate.

Marfa era introdusă în România prin eludarea procedurii de monitorizare a activităților intracomunitare a produselor cu risc fiscal, ulterior fiind valorificată, fără întocmirea documentelor legale, sub paravanul activității  Banane Distrib și Bananas Garden. Cu alte cuvinte, clanul Sukosd avea clienți speciali cărora le vindea marfă la negru, neînregistrată pe firmele oficiale.

De aici a rezultat prejudiciul uriaș de peste 16 milioane de lei, pentru care procurorii l-au trimis în judecată pe acesta pentru evaziune fiscală.

Tribunalul Cluj a început judecarea dosarului Banane de MILIOANE, unde Sukosd Ștefan, fiica acestuia Dezso(fostă Sukosd) Timea, Janos Lukacs, Alina Moceanu, Rebeka Inei și transportatorul Dan Traian Vana au fost acuzați că au făcut transporturi la negru de banane din Polonia și Ungaria fiind complici la evaziunea fiscală..

Printre acuzațiile din rechizitoriu, anchetatorii suspectau că aceștia ascundeau și sume de bani printre cutiile de banane aduse în țară.

 

Sechestru asiguratoriu propus de Parchet

Cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj au încercat ca imediat după perchezițiile din 2014 să impună sechestru  asiguratoriu pentru a recupera cât mai mult din prejudiciului de peste 15 milioane de lei.

Autoritățile au reușit atunci să confiște aproximativ 36.000 de kilograme de banane. Pentru a le valorifica, polițiști au fost nevoiți să caute clienți precum Selgros, Metro sau  alte hipermarketuri pentru a vinde marfa. Potrivit surselor, această acțiune a durat câteva săptămâni bune. La rechizitoriu se precizează că s-a reușit tranzacția și că au primit peste 85.000 de lei pe ele.

„În 7 octombrie 2014 s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra sumelor de 3.260 euro, 95.167 lei, 8.660 lei și 390.000 HUF, aparținând inculpatului Sukosd Ștefan precum și asupra cantității de 1.938 baxuri banane, suma rezultată de 85.272 de lei fiind consemnată la Banca Transilvania” se precizează la secțiunea ”Măsuri asiguratorii” luate împotriva lui evazionistului.

complex-turistic-sequoia

Minunata Pensiune Seqoia, rodul ilegalităților

Ștefan Sukosd, principalul inculpat din dosar este totodată patronul unei pensiuni din județul Cluj: Complex turistic creștin- Pensiunea Sequoia

Din propria recomandare oficială aflăm că „Pensiunea Sequoia din Săcuieu este compus din o pensiune, 2 cabane, 7 căsuțe din lemn, camping, hostel, sală de conferințe, sauna. Cele 11 spații oferă 120 de locuri de cazare. Sală de conferințe are o capacitate de aproximativ 100 de persoane”.

De asemenea autoritățile afirmă că Pensiunea Sequoia era de fapt născută din profitul obținut prin transporturile ilegale a tonelor de banane din Polonia și Ungaria.

În urmă cu doi ani, în luna noiembrie s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra corpurilor de clădire, anexelor, suprafețelor de teren și bunurilor mobile din Complexul Turistic Creștin Sequoia. Motivul principal consta în faptul că aceasta era trecută pe firma Banane Distrib SRL care este parte responsabilă civilmente în dosarul de evaziune fiscală. Complexul Turistic Creștin Sequoia Săcuieu, județul Cluj, constituie un produs infracțional disimulat, aspect ce se reflectă și din rechizitoriu.

Tot la capitolul bunuri deținute de Ștefan Sukosd, sechestrul se instituia și pe cinci apartamente ale acestuia și o mașină trecută pe numele fetei, Deszo Timea(fostă Sukosd).

După o perioada de mai bine de un an de la punerea sechestrului pe Pensiunea Sequioa, procurorii au cerut extinderea acestei măsuri asiguratorii și pe alte șase mașini deținute de Clanul Sukosd.

În prezent, familia Sukosd obține profituri din cazările de la Complexul Creștin. De altfel, la prețul de aproximativ 100 lei/noapte acesta promite clienților acces la SPA, o cameră pentru două persoane și toate mesele incluse. Cu alte cuvinte chiar dacă s-a considerat că afacerea cu pensiunea provine din operațiuni ilegale, Ștefan Sukosd plătește din prejudiciul cauzat, dat fiind că măsura sechestrului asiguratoriu îi interzice acestuia să vândă complexul, însă îi permite să încaseze bani de pe urma ei.

timea-sukosd

Ginerele lui Ștefan Sukosd, complice la distrugerea CMR-urilor

La ultimul termen de judecată din dosarul Banane de Milioane, chemat în calitate de martor, Martin Vaida, un angajat al evazioniștilor susține că Zoltan Deszo, cel care ulterior s-a căsătorit cu fata lui Ștefan Sukosd, ardea CMR-urile(avizele de însoțire ale marfii) de la transporturile ilegale.

„Arăt că atribuțiile mele de serviciu vizau încărcarea mărfii respectiv a bananelor ce la depozitul aparținând firmei Izoline din Debrecen și transportul acestora pană la depozitul din Secuieni, unde marfă era descărcată. În mod obișnuit la plecarea din Cluj spre Debrecen primea indicații cu privire la locul de unde trebuia să încărcăm, cantitatea și sortimentul de marfă de la inc. Sukosd Ștefan însă se întâmpla ca aceste indicații să le primim pe parcurs(…). Menționez că pentru aceste activități de transport întocmeam CMR-uri care erau ștampilate de firmă din Ungaria. Pe aceste CMR-uri menționam firma Izoline de unde ridicam bananele precum și firma pentru care le transportam în speță fiind vorba despre Bananas Garden SRL, iar despre locul descărcării acesta era fie Secuieni, fie Cluj. De fapt cred că era menționat locul descărcării Cluj-Napoca, deși eu transportam acele banane pană la Secuieni”, declară Martin Vaida.

Redăm în continuare dialogul pe care acesta l-a purtat în instanță cu procurorul și din care reiese că ginerele lui Ștefan ardea CMR-urile. Menționăm că Zoltan Deszo nu este inculpat în prezentul dosar, deși martorul îl indică în postura de complice. 

  • „Întrebare procuror: Având în vedere declarația pe care ați dat-o în fază de urmărire penală în care arătați că se întocmeau două CMR-uri, când cantitatea de marfă din autoutilitară depășea maximul admis, vă solicităm să explicați această situație?
  • Răspuns: Menționez că această situație se referă doar la transporturile de la Debrecen la Secuieni și se referă la situația în care deși capacitatea autoutilitarei era de 2,7 tone, în concret era încărcată o cantitate mai mare și atunci întocmeam două CMR-uri dintre care îl arătam la vamă pe cel cu cantitatea legală admisă.
  • Întrebare procuror: Ce se întâmplă cu CMR-urile cu cantitatea reală respectiv cea corespunzătoare încărcăturii?
  • Răspuns: Cu acestea se deplasau la Cluj.
  • Întrebare instanță: Firma Izoline ștampilă ambele CMR-uri ?
  • Răspuns: Erau aplicate ștampilele în alb noi completând ulterior.
  • Întrebare procuror: Ce se întâmplă cu CMR-urile cu cantitate nereală?
  • Răspuns: CMR-urile cu cantitatea nereală au fost distruse de numitul Dezso Zoltan

Timea Deszo (după căsătorie ) avea și ea un rol important în această evaziune împreună cu Alina Mocean și Rebeka Ienei. Aceasta era potrivit spuselor lui Janos(un alt inculpat în dosar) ”șefa mai mică de care asculta toată lumea”. De asemenea era implicată în aproape toate activitățile,  se ocupa cu evidența mărfii vândute fără documente și a încasărilor aferente, era implicată în vânzarea efectivă a mărfii, fiind omul de încredere a lui Ștefan.

Alina Moceanu și Inei Rebeka se ocupau de vânzarea fără documente a bananelor către clienții mici din zona județului Cluj, a altor județe din Transilvania și Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.