Comuna Baciu a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca pentru a revendica terenul din zona Napolact, de aproximativ 67 de hectare, care aduce municipalității clujene venituri frumoase din taxe și impozite. Primarul comunei, Florin Mureşan, consideră că acest teren a fost şi este parte din teritoriul comunei Baciu, drept pentru care Primăria Baciu a refuzat, anul trecut, să semneze actele pentru stabilirea limitelor de proprietate ale unităţii administrativ teritoriale pe care o reprezintă.

Nemulțumiți de schimbările operate de administrația clujeană în ceea ce privește limitele administrativ teritoriale sunt și alți primari. Edilul comunei Florești, Horia Șulea, a confirmat pentru Gazeta de Cluj că primăria pe care o conduce este acum parte în procesul comunei Baciu cu administrația clujeană, dat fiind că și aici există nemulțumiri legate de felul în care, în mod ilegal, s-au schimbat limitele administrativ-teritoriale în vremea fostei conduceri.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.