Miercuri, 27 septembrie, la iniţiativa Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” asociaţiile si massmedia de limbă română din regiunea Cernăuţi au semnat scrisori către toate fracţiunile şi grupurile poltice din Rada Supremă a Ucrainei cu o singură cerinţă – să folosească dreptul lor de a se adresa la Curtea Constituţională privind adoptarea Legii Educaţiei, care conform art.7 reduce procesul de învăţământ în limbile minorităţilor naţionale şi prin aceasta se încalcă art.22 al Constituţiei Ucrainei, transmite corespondentul Romanian Global News din Ucraina.

Acest art.7 al Legii Educaţiei garantează învăţământ în limba maternă doar la nivel preşcolar şi primar şi doar în clase/ grupe, garantat va fi doar dreptul la studiul limbii minorităţii (în cazul nostru) – limba romana, iar o disciplină sau câteva conform programului ar putea fi predate (dar nu garantat) în două sau mai multe limbi – ucraineană, engleză sau in limbile oficiale ale UE.

„Sperăm să se gasească un număr necesar de deputaţi care se vor adresa către Curtea Constituţională pentru modificarea articolului 7 al legii conform Constituţiei Ucrainei.

Cine încalcă drepturile minorităţilor naţionale trebuie să se oprească singur sau să fie oprit de toti cei care le respectă.

Românii din Ucraina (Cernăuţi, Transcarpatia, Odesa) sunt autohtoni, au trecut prin calvarul deportărilor staliniste, în perioada totalitarismului prin şcoală şi biserică şi-au păstrat limba, cultura, tradiţiile naţionale de viacuri şi nu doresc să-şi piardă identitatea naţională acum, cand democraţii de azi pare că vor să ne apropiem de statele civilizate din Europa.

Avem o datorie faţă de strămoşi şi totodată responsabilitate faţă de copiii şi nepoţiii noştri să ne opunem valurilor de asimilări lingvistice, care vin peste noi şi de această dată prin şcoli” a declarat pentru Romanian Global News, Aurica Bojescu, secretar executiv al UI Comunitatea Românească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.