Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a emis o decizie privind contestaţia licitaţiei deschise organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca în vederea atribuirii contractului pentru „Consolidarea şi restaurarea monumentului Matei Corvin”. Astfel, contestaţia SC Sinecon SRL a fost declarată ca nefondată. În consecinţă, după expirarea termenului legal de contestare a deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, de 10 zile, societatea desemnată câştigătoare, în urma licitaţiei publice din data de 4 mai 2009, SC Concefa SA va fi invitată să semneze contractul de execuţie. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni, de la semnarea contractului.
Curcian Simona