Comisa Europeană a publicat, astăzi, primul său raport cu privire la situaţia statului de drept în Uniunea Europeană. Raportul prezintă evaluările specifice ale statelor membre şi instituie un mecanism suplimentar şi cuprinzător privind statul de drept ca piatră de temelie în angajamentul comun al UE şi al statelor membre de a consolida statul de drept.
Mecanismul este conceput ca un ciclu anual de promovare a statului de drept şi de împiedicare a apariţiei sau adâncirii problemelor. Acesta se concentrează pe o mai bună înţelegere şi conştientizare a aspectelor şi a evoluţiilor semnificative în domenii care au un impact direct asupra respectării statului de drept — sistemul de justiţie, cadrul anticorupţie, pluralismul şi libertatea mass-mediei şi alte aspecte instituţionale legate de control şi echilibru. Identificarea provocărilor va ajuta statele membre să găsească soluţii care să protejeze statul de drept, prin cooperarea şi sprijinul reciproc din partea Comisiei, a altor state membre şi a părţilor interesate, cum ar fi Comisia de la Veneţia.
Ce ne arată raportul despre România?
De la aderarea la UE în 2007, reformele româneşti din domeniul justiţiei şi al combaterii corupţiei au fost urmate de Comisie prin intermediul mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), ca un cadru important pentru realizarea de progrese în vederea atingerii obiectivelor de referinţă stabilite. În 2020, guvernul a continuat să îşi afirme angajamentul de a restabili calea reformei sistemului judiciar după inversarea tendinţei din 2017-2019. Aceasta a dus la o scădere semnificativă a tensiunilor în sistemul judiciar. Recentele numiri de noi lideri pentru principalele servicii de urmărire penală ar putea deschide calea către o continuare mai eficientă a activităţii de urmărire penală. Cu toate acestea, progresele înregistrate în direcţia modificării legislaţiei relevante au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19, combinate cu viitoarele alegeri naţionale. Măsurile controversate cu impact negativ asupra independenţei sistemului judiciar continuă să se aplice, cum ar fi secţia pentru investigarea infracţiunilor din sistemul judiciar, care este însărcinată exclusiv cu urmărirea penală a infracţiunilor comise de judecători şi procurori. Punerea în aplicare, în continuare, a acestor măsuri sporeşte incertitudinea în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de justiţie, în special prin efectul lor combinat. În plus, unele dintre aceste măsuri ar putea, de asemenea, să afecteze în mod negativ resursele umane din cadrul sistemului de justiţie, cu implicaţii pentru eficienţa acestuia.
România dispune de un cadru strategic naţional cuprinzător de combatere a corupţiei, bazat pe participarea largă a actorilor instituţionali naţionali şi locali. În ciuda progreselor înregistrate de România şi a rezultatelor obţinute în lupta împotriva corupţiei în ultimul deceniu, provocările cu care s-a confruntat sistemul judiciar în perioada 2017-2019 au ridicat semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea reformelor anticorupţie. Chiar dacă contextul politic actual înseamnă mai puţine confruntări, instituţiile-cheie se confruntă cu un mediu dificil, cu consecinţe asupra punerii în aplicare a cadrului juridic şi a capacităţii instituţionale. Deşi principalele instituţii competente şi-au continuat activitatea, acest lucru creează dificultăţi în ceea ce priveşte menţinerea unui bilanţ solid de cazuri în justiţie şi hotărâri judecătoreşti de condamnare a corupţiei la nivel înalt. Modificările Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală generează incertitudine cu privire la eficacitatea cadrului juridic în materie de combatere a corupţiei, făcând importantă găsirea de soluţii juridice şi de politici care să răspundă principalelor decizii ale Curţii Constituţionale.
Actualul guvern a demonstrat un angajament reînnoit de a realiza progrese în ceea ce priveşte componenta preventivă prin intermediul Strategiei naţionale anticorupţie. Sunt instituite garanţiile juridice relevante privind libertatea şi pluralismul mass-mediei. Cu toate acestea, apar probleme legate de punerea în aplicare şi asigurarea respectării cadrului legislativ existent. Transparenţa în ceea ce priveşte proprietatea asupra mijloacelor de informare în masă pare a fi incompletă, iar autoritatea de reglementare a mass-mediei audiovizuale nu dispune de resursele necesare pentru a-şi îndeplini în totalitate sarcinile. Mass-media poate fi supusă presiunilor politice, dat fiind că, în general, nu există garanţii juridice specifice pentru independenţa editorială, în afară de o serie de autoreglementare la nivel de redacţie sau de editor. Procesul obişnuit de pregătire şi adoptare a legilor este bine reglementat, inclusiv o structură instituţională extinsă de control şi echilibru, dar eficacitatea sa variază. Ordonanţele de urgenţă ale guvernului continuă să fie utilizate pe scară largă, iar modificările succesive necoordonate au, de asemenea, un impact asupra calităţii legislaţiei şi a securităţii juridice, inclusiv asupra mediului de afaceri. Există un cadru legislativ favorabil pentru societatea civilă, care este o forţă activă şi a fost în măsură să reacţioneze împotriva tentativelor de limitare a activităţilor sale. Societatea civilă a avut un rol important în apărarea statului de drept în România. Rămâne să vedem care va fi reacţia României după lecturarea acestui raport.
