Israelianul Ron Weiner a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare, după ce acesta și-a recunoscut vinovăția în dosarul Black Cube, privind hărțuirea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, scrie Agerpres.

Tribunalul București a respins inițial, pe 29 noiembrie 2016, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Ron Weiner cu procurorii DIICOT, însă Curtea de Apel București a revenit asupra acestei decizii, prin admiterea apelurilor, și a decis condamnarea israelianului la închisoare cu suspendare.

Instanța a mai dispus un termen de supraveghere de 3 ani în cazul lui Ron Weiner, perioadă în care el are mai multe obligații: să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune București, să anunțe schimbarea locuinței sau a locului de muncă, să nu comunice cu persoanele vătămate.

În plus, el a fost obligat să presteze 60 de zile muncă în folosul comunității, în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București (activități de întreținere, gospodărie și recondiționare mobilier) sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare București (dezasamblare și sortare a componentelor electronice și electrice).

Decizia este definitivă.

Pe 16 noiembrie 2016, un alt israelian inculpat în acest dosar, David Geclowicz, a fost condamnat tot la 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare.

Un al treilea israelian implicat în acest caz — Yossi Barkshtein — a reușit să fugă din România, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în lipsă.

În același dosar, procurorii l-au pus sub urmărire penală pe fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, care a ocupat funcția de șef grupare sectoare informativ-operative în Direcția Generală de Prevenire și Combatere Terorism din cadrul SRI. În anul 2015, el a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și spălare a banilor.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziții de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv (Israel), cât și în Londra (Marea Britanie), împreună cu mai mulți angajați ai firmei, printre care și cei doi inculpați, Weiner Ron și Geclowicz David, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii mai multor infracțiuni, respectiv infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător și hărțuitor, producătoare de temeri, precum și atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credențialelor de acces și, ulterior, compromiterii de conturi de poștă electronică, activități urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept al conținutului acestora”, susțin procurorii DIICOT.

Ţinta acţiunilor lor erau şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi familia ei.

În cadrul grupării astfel constituite, Ron Weiner și David Geclowicz aveau roluri și sarcini precis trasate. Astfel, Ron Weiner răspundea de partea tehnico-informatică a activității, deținând cunoștințele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing și de compromiterea efectivă a conturilor de email, în timp ce, în prealabil, David Geclowicz era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia și anturajul Laurei Kovesi și de obținerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de email, care în continuare formau ținta atacurilor informatice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.