Curtea de Apel Cluj a emis o decizie definitivă în procesul în care Sergiu Plisco a fost condamnat pentru că i-a tăiat capul bunicii sale.

”Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul PSC împotriva Sentinței penale nr. 101/28.04.2022 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 295/117/2022. În baza art. 72 alin.1 Cod Penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatului PSC perioada 04.11.2021 – la zi, în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză. În baza art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței. 

În prima fază a procesului el a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

Crima avut loc în noiembrie anul trecut, iar autorul ei avea tulburări de comportament și era alcoolic.

”Inculpatul P.S.C. (Plisco Sergiu Claudiu – n.n.) a exercitat acte de agresiune fizică împotriva victimei M.V. (în vârstă de 93 de ani). Respectiv a încercat să o stranguleze cu mâinile iar ulterior i-a aplicat multiple lovituri cu un obiect tăietor (topor, n.red.), acţiuni în urma cărora a survenit decesul victimei. Din verificări a rezultat că inculpatul P.S.C. este nepotul victimei, fiind membri de familie.

În data de 04.11.2021, ora 19:00, inculpatul Plisco Sergiu Claudiu a fost reţinut de procurorul anchetator, anterior recunoscând fapta comisă”, au arătat surse din cadrul parchetului.

„În baza art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi în consecinţă : În temeiul art. 202 alin. 1-3, art. 223 alin. 2 C.proc.pen, dispune arestarea preventivă a inculpatului P. S.-C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului prev. de art.199 alin.1 raportat la art.188 alin.1 Cod penal pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.11.2021 şi până la data de 04.12.2021, inclusiv. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. C. I.) sumă care se avansează din F.M.J. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05 noiembrie 2021, ora 14:30 în prezenţa inculpatului reţinut şi a reprezentantului Ministerului Public”, se arată în încheierea instanței Tribunalului Cluj prin care s-a dispus reținerea lui Plisco.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here