Studenţii vor călători gratuit cu trenul dar doar pe distanţele dintre localitatea de domiciliu şi cea în care se află unitatea de învăţământ frecventată, potrivit unui amendament avizat de Comisia de Buget cu privire la legea de aprobare a OUG care a introdus această facilitate, transmite Digi24.

În 14 februarie, Comisia pentru buget a Senatului a avizat favorabil, dar cu amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 2/2017.

Unul dintre amendamente se referă la restricţionarea gratuităţii de transport CFR doar pe distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ la care studentul frecventează cursurile.

Al doilea amendament extinde beneficiul gratuităţii călătoriilor CFR şi asupra elevilor din clasele a IX-a – a XII-a.

Amendamentele au fost admise cu majoritate de voturi.

Autorii primului amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL). Autorii celui de-al doilea amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Mihu Ştefan (PSD).

Guvernul a aprobat la începutul lunii o ordonanță de urgență care prevede că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.