Un consilier local din comuna Cojocna a fost demis de către prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan după ce partidul din care face parte – M10 i-a retras sprijinul politic după ce Consiliul Naţional de Studiere a Securităţii a constatat că acesta a fost colaborator al Securităţii, minţind atunci când a semnat declaraţiile de neapartenenţă la fosta Securitate.

 

Prefectul judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan a emis ordinul prin care se constată încetarea mandatului consilierului local al comunei Cojocna, Iacob Câmpean, înainte de expirarea duratei normale a acestuia. Demersul prefectului vine după ce Iacob Câmpean şi-a pierdut sprijinul partidului M10 pe listele căruia a candidat la alegerile locale din iunie 2016, fiind de altfel şi exclus din partid.

Liderul M10 Cluj, Adela Mârza a declarat pentru Făclia de Cluj că Iacob Câmpean şi-a pierdut sprijinul politic şi a fost exclus din partid după ce Consiliul Naţional de Studiere a Securităţii a constatat că acesta a fost colaborator al Securităţii.

În Raportul din anul 2015 al CNSAS la pagina 59, în cadrul tabelului Lista nominală a acţiunilor în constatare iniţiate de CNSAS în anul 2015, la poziţia 24 figurează reprezentantul M10, Câmpean Iacob, consilier local Cojocna, ca fost colaborator al Securităţii. El a contestat decizia CNSAS, însă Curtea de Apel Bucureşti, prin Hotărârea 2998/2015 din 13.11.2015 a dat dreptate CNSAS.

”Admite cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul Cîmpean Iacob. Constată calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2015”, arată soluţia.

Primarul comunei Cojocna, Teodor Bucur, a declarat că Iacob Câmpean ”nu avea ce să caute în viaţa politică şi administrativă a comunei Cojocna”.

Potrivit unor surse, marţi, 10 mai, a avut loc o şedinţă unde reprezentanţii M10 au discutat această problemă şi s-au luat decizii despre persoana care îi va lua locul consilierului în deliberativul local al comunei Cojocna.

 

Iacob Câmpean, exclus din partid

În vara anului trecut, partidul M10 a trimis un comunicat de presă prin care a transmit că îl vor exclus pe Iacob Câmpean din partid pentru că a minţit atunci când a semnat declaraţiile de neapartenenţă la fosta Securitate.

Pe lângă faptul că s-a dovedit că acesta este fost colaborator al Securităţii, Iacob Câmpean s-ar fi arătat interesat să formeze o alianţă cu reprezentanţii PSD, în cadrul forului deliberativ. Asocierea M10 cu PSD este una ciudată, având în vedere că M10 este o formaţiune politică al cărei suflet este Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, preşedinte al APADOR CH, actualmente europarlamentar. Macovei a fost şi este un adversar indiscutabil al PSD.

”Adela Dorina Mîrza, în calitate de Secretar Regional NV al Partidului M10, alături de Filiala Judeţeană Cluj, declar publică retragerea sprijinului politic al Filialei Judeţene Cluj şi a Partidului M10, membrului Câmpean Iacob, care a candidat pe listele partidului nostru şi a  câştigat un post de consilier local în Comuna Cojocna. Motivul acestei decizii, alături de solicitarea demisiei domniei sale (suspendat deja din calitatea sa de membru M10, conform statutului), îl constituie sentinţa dată de CNSAS cu privire la colaborarea dânsului cu Securitatea, lucru inadmisibil pentru un membru M10, conform Statutului şi Cartei de Valori.

Integritatea, este prima valoare a membrilor Partidului M10. Nu vom abdica niciodată de la ea, cu atât mai mult cu cât un membru M10 a ajuns deja într-o funcţie publică! Toţi membrii de partid primesc acelaşi tratament, conform statutului. Dacă se dovedesc a fi colaboratori ai Securităţii sunt automat suspendaţi din calitatea de membru, urmând apoi ca o decizie sa fie luata de către Comisia de Integritate.

Sus numitul Câmpean Iacob, a contestat decizia CNSAS la  Curtea de Apel Bucureşti care prin hotărârea nr. 2998/2015 din data de 13.11.2015 a dat, însă, dreptate acesteia din urmă.

Domnul Câmpean Iacob, se face de asemenea vinovat de declararea falsă în adeziunea semnată la Partidul M10, (declaraţie făcută pe proprie răspundere), că nu a colaborat în nici un fel cu Securitatea. Însă raportul CNSAS pe anul 2015 îl contrazice!

În urma analizei declaraţiei făcute de Dl Câmpean Iacob, Partidul M10, îi retrage sprijinul politic, candidatura dânsului la postul de consilier local în Cojocna nemaifiind validată. De asemenea, se aşteaptă demisia acestuia, la începutul săptămânii viitoare. Până atunci, dânsul este suspendat din calitatea de membru M10, conform deciziei Comisiei de Integritate luate în baza Statutului partidului”, arăta reprezentanta M10 în comunicat.

 

Sătenii din Cojocna, revoltaţi de comportamentul lui Iacob Câmpian

Potrivit unui articol apărut în ziuadecluj.ro, Iacob Câmpian este acuzat de locuitorii din satul Boju, comuna Cojocna, că a făcut dispăruţi banii daţi de săteni pentru introducerea reţelei de gaz în sat. Potrivit articolului citat, din ceea ce povestesc localnicii, responsabil de situaţia satului ar fi consilierul local Iacob Câmpean, zis Biţa. Încă dinainte de 2000 acesta s-ar fi angajat, împreună cu câţiva săteni de vază, să introducă reţeaua de gaz în sat. Maria Baciu povesteşte că s-a înfiinţat un comitet special, care ar fi organizat inclusiv o licitaţie:
”Oamenii din sat au dat bani mulţi la vremea aceea. S-a dat de la 700 până la 1.500 de lei. A fost adus inclusiv un domn care s-a prezentat ca fiind de la Romgaz. A fost selectată o firmă din Turda, Instalatorul Potaisa, conform datelor din procesul verbal. Această firmă a săpat nişte şanţuri, s-au cumpărat şi nişte ţevi. Din sumele care s-au dat, o bună parte din bani au dispărut şi nimeni nu ştie nimic”. Grav este că ţevile care au fost cumpărate pentru gaz de către toţi sătenii, au fost luate pentru a se construi reţele de captare, de care beneficiază doar unii dintre ei.

„După cum vedeţi, gardurile de la casă s-au lăsat în pământ din pricina şanţurilor care au fost săpate şi lăsate foarte mult timp aşa. Noi am fost nevoiţi să le astupăm ca să nu avem parte de alte probleme. Ţevile care au stat nefolosite au fost luate, pentru câteva persoane care şi-au tras apă. Există şi plângeri la poliţie făcute pe tema aceasta”, a comentat Vasile Marta.

Sătenii din Boju spun că Iacob Câmpean este responsabil de toate acestea . Şi cum pierderea banilor pentru gaz n-a fost suficientă, în 2015 unii localnici s-au lăsat convinşi să adune bani şi pentru sistemul de captare de apă, de care au fost legaţi. Nu toţi, însă, beneficiază de acest sistem.

„Mie mi-a spus foarte clar Biţa că atâta timp cât el este consilierul satului, eu n-am să văd apă în casă. Dar până la urmă nici nu mă plâng de asta. Ce rost are să plătesc pentru o apă care vine de prin toate tăurile şi aia când şi când. E o apă murdară. Animalele o foloseau şi ai noştri plătesc pentru ea şi o folosesc de bună. Noi avem nevoie de apă de la Cluj”, a povestit Vasile Călugăr.

Valeria Sabău s-a declarat şi ea revoltată de comportamentul consilierului Biţa: „Am plătit 12 milioane şi mi-a dat chitanţă pentru trei milioane. Şi apa vine cu presiune uneori, alteori deloc. I-am spus lui Biţa şi primarului, când or fost aici şi s-a răstit la noi, că el n-are vreme de astea. Apoi deunăzi fata mea s-a întâlnit cu el. A întrebat-o: ai apă, tu? Şi ea i-a răspuns: păi când am avut nevoie de tine nu te-a interesat. Şi el i-a spus că-i o proastă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.