Consilierii locali USR au blocat, pentru moment, achiziția clădirii BCR de pe strada George Barițiu din centrul orașului. În cadrul ședinței ei s-au abținut, astfel că hotărârea a primit 18 voturi pentru și 5 abțineri. Pentru a fi adoptată, hotărârea de consiliu ar fi trebuit să primească 19 voturi pentru din cele 27 de voturi. Potrivit celor de la USR. afacerea este una păguboasă pentru administrația locală. Clădirea este construită pe un teren care aparține primăriei, iar până acum cei de la BCR și-au amortizat cheltuiala cu construcția imobilului. La începutul săptămânii viitoare în consiliul local se va organiza o ședință extraordinară pentru a se rediscuta hotărârea.

În cea mai recentă ședință a consiliului local din cadrul Primăriei Cluj Napoca s-a supus la vot achiziția clădirii BCR de pe strada Moților. Hotărârea a venit ca urmare a intenției exprimate de primarul Emil Boc și, în mod normal, ar fi trebuit să fie votată pozitiv în virtutea susținerii majorității consilierilor de care beneficiază edilul. Însă, proiectul de hotărâre nu a putut fi adoptat din cauza unui vot. În cadrul consiliului există 27 de consilieri, iar pentru ca hotărârea să fie adoptată ar fi fost nevoie de susținerea a ⅔. Însă, cinci consilieri USR s-au opus proiectului și au declarat că se abțin de la vot. Astfel că propunerea a fost repusă pe tapet și va fi supusă unei noi runde de vot la începutul săptămânii viitoare.

În opinia USR-iștilor din cadrul consiliului afacerea este păguboasă pentru administrația locală.

În cadrul ședinței ei au enumerat motivele pentru care văd lucrurile în acest fel. Terenul pe care este construită clădirea aparține primăriei, cei de la BCR și-au amortizat investiția, parkingul promis pentru contravaloarea faptului că au primit prin concesiune terenul nu a mai fost construit, astfel că, în opinia grupului de consilieri USR, achiziția nu este oportună.

”Considerăm că nu s-au făcut suficiente analize pe piața imobiliară clujeană pentru a vedea dacă această este cea mai bună locație pentru primărie. Rapoartele care au stat la baza negocierilor au avut ca bază spații similare”, susține Adriana Cristian, unul dintre consilierii care au refuzat să voteze proiectul de hotărâre.

Consilierul PSD Vladimir Mătușan a declarat că a votat doar pentru că primăria are nevoie de un spațiu pentru a își desfășura activitatea, însă nici el nu vede achiziția ca pe una profitabilă.

”Mi se pare un preț mare în condițiile în care terenul este al nostru și BCR-ul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. Lipsa spațiului din această clădire și din cea de pe Eroilor este reală. Iar dacă comisia și-a dat acordul și ne confruntăm cu lipsa reală a unui spațiu pentru ca cetățenii să fie deserviți cum trebuie, acesta este singurul motiv pentru care votez în favoarea proiectului”, a declarat Mătușan.

Viceprimarul Dan Tarcea a încercat să facă lobby pentru achiziția clădirii, dar nu a avut succes.

”Am putea vinde această clădire peste câțiva ani. Dacă nu am fi avut această variantă nu știu ce ne-am fi făcut pentru că nu am fi avut altă variantă. Oamenii de peste 60 de ani, care nu sunt familiarizați cu online-ul, au nevoie de alte variante pe care noi trebuie să le oferim. Ne întrebați de ce nu ne-am exercitat dreptul de preemțiune când a fost vorba despre Melody sau Continental. Pentru că, prin achiziția acestui imobil vom avea o clădire multifuncțională!”, a declarat Tarcea.

Primăria clujeană a avut o echipă de negociere care a discutat cu reprezentanții BCR pentru a obține un preț cât mai bun. S-a pornit de la un preț pentru care banca avea un client, de 6,5 milioane euro, iar comisia a obținut o ofertă de 5,8 milioane euro.

Astfel, este vorba despre un preț pe metru pătrat de 714 euro. Prețul este,într-adevăr unul bun, dar nimeni nu ia în calcul că terenul pe care este construită clădirea aparține primăriei clujene.

Afacere de milioane! S-a pierdut o șpagă de 300.000 euro

Terenul pe care este construită banca are aproximativ 1.700 de metri pătraţi și aparţine tot Primăriei Cluj-Napoca, însă a fost concesionat către BCR. Contractul, care a fost încheiat în 1993 de administrația Funar, prevede că în 2093, terenul şi toate construcţiile de pe acesta ar reveni Primăriei.

Pentru a primi acest teren,BCR a promis că va construi un parking peste râul Someșul Mic. Chiar dacă această clauză este stipulată în contractul de concesiune, după terminarea clădirii reprezentanții primăriei au dat toate acordurile necesare intrării în legalitate a imobilului și au semnat darea în folosință a construcției.

Acest lucru s-a întâmplat în situația în care parkingul a rămas doar la stadiul de promisiune.

S-ar putea spune că atunci era vorba despre o administrație condusă de Gheorghe Funar, un fost primar obsedat de roșu, galben și albastru.

Dar, administrația Boc a șters din acte obligația ca BCR să construiască parkingul.

În HCL 830/2005 scrie că „se modifică Hotărârile nr. 74/1993, 214/2003, 257/2003, în sensul că se anulează obligațiile Băncii Comerciale Române privitoare la parkingul pe Râul Someș și, respectiv la parkingul din Piața Mihai Viteazu”.

Între timp, administrația Funar fusese păcălită de BCR că parkingul nu se mai construi peste râu, ci în Piața Mihai Viteazu.

Drept recompensă, BCR dă primăriei clujene 300.000 euro. „Se aprobă întocmirea unui contract de sponsorizare prin care Banca Comercială Română va acorda, cu titlu de sponsorizare, suma de 300.000 EURO, suma ce va fi destinată construirii de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a unui parking”.

Nimeni nu mai știe ce s-a întâmplat cu cei 300.000 de euro.

În finalul hotărârii, pentru că atunci când oferă, primarul nu dă niciodată de el din buzunar, astfel că se simte darnic, BCR primește câteva locuri de parcare gratis.

„Se acordă, cu titlu gratuit, în administrarea Băncii Comerciale Române, un număr de 10 locuri de parcare situate pe str. Gh. Barițiu, pentru o perioadă de 10 ani”.

BCR a primit fără licitație un teren în centrul orașului Cluj Napoca. Nu s-a achitat de obligațiile contractuale de a construi o parcare. A plătit o sponsorizare de 300.000 de euro care s-a pierdut în nebuloasa administrației Boc și a primit 10 locuri de parcare!

O ”transparență” de câteva milioane de euro

În cadrul ședinței de consiliu din iulie,în care Emil Boc a încercat să îi convingă pe consilieri de oportunitatea achiziției,primarul spunea că este vorba despre o achiziție publică transparentă.

Nici atunci, consilierii locali PSD și USR nu s-au arătat prea încrezători și au cerut lămuriri vizavi de necesitatea de a cumpăra această clădire. La data respectivă, PSD-istul Vladimir Mătușan a întrebat unde ar fi fost relocate birourile din cadrul primăriei dacă această oportunitate nu s-ar fi ivit, de ce este oportună achiziționarea acestei clădiri și care este suma maximă pe care primăria este dispusă să o plătească pentru a intra în posesia acestei clădiri. Primarul a răspuns fără să ofere date clare. El a declarat că administrația locală avea pregătite soluții alternative pentru relocarea unor structuri ale primăriei, prevăzute în caietul de sarcini pentru metrou, fie că e vorba de imobile ori de corturi amplasate în această zonă. În celelalte două cazuri, edilul a arătat că ar fi trebuit ca primăria să găsească spații pe piață. Primarul a arătat că, dacă nu va mai fi nevoie de clădire pentru funcțiunile prezentate anterior, această poate fi vândută de către primărie, dată în chirie sau pusă la dispoziția altor instituții publice.

1 COMENTARIU

  1. Dac-aș putea aș pune BCRu să lase locul așa cum a fost cînd l-au primit, adică gol. Mai apoi aș da aprobare să se ridice o clădire, locuințe mai degrabă sau comercială, cu fațadă și înălțime după clădirile din jur, desigur fără urîțenia de bancă de peste drum. Bine-ar fi și să fie făcut un parc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.