Un grup de consilieri PNL îi cer demisia lui Ioan Petran, președintele PNL Cluj-Napoca, amintind de demisia de onoare depusă de vicepreședintele PNL Klaus Iohannis, care și-a asumat eșecul de a nu fi atins ținta de 20% la alegerile europarlamentare de duminică. PNL a obținut 13.75% din voturile valabile din județul Cluj, la alegerile europarlamentare de duminică.
“Noi, consilierii locali ai PNL Cluj-Napoca, am atras atenția că nu este cazul să se facă alegeri pentru stabilirea președinților de organizații municipale de cartier înaintea alegerilor europarlamentare. Tocmai pentru a nu nemulțumi și a nu antagoniza membrii de partid și de a-i fărâmița în tabere aflate în competiție internă”, se arată într-un comunicat semnat de Giacomo Dreoni, Ovidiu Florian, Doru Stoica și Dan Tarcea.
Consilierii PNL spun că Ioan Petran a pus propriul interes în detrimentul interesului general al partidului și a declanșat alegerile pentru a-și securiza poziția deținută pentru viitoarele alegeri. “În momentul în care era nevoie de o organizație puternică și motivată, aceste alegeri făcute în pripă au avut darul de a transmite electoratului că ar fi o organizație dezbinată și măcinată de lupta pentru putere”, conform consilierilor citați. Ei îl mai acuză pe Petran că a preluat o organizație puternică, susținută de peste 25% dintre clujeni și, „pentru micuțul său interes, a coborât-o la 9,5%”.
sursa. City News