Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care compania Antalis SA preia Verla SRL.
Antalis SA, deţinută indirect de Sequana Franţa, activează în principal în domeniul vânzării unei game variate de produse din hârtie, ambalaje, produse de comunicare vizuală şi servicii orientate către clienţii finali.
Verla SRL are activitate, în principal în domeniul comunicării vizuale, dar oferă şi servicii auxiliare şi echipamente conexe. Verla deţine două puncte de vânzare cu amănuntul a produselor de comunicare vizuală în Cluj-Napoca.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/ 1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.
Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.