Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 109A, pe sectorul aflat pe raza localității Chinteni. Intervențiile urmăresc asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de siguranță, și contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din zonă.

Lucrările vizează un sector de drum cu o lungime de 3,5 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 10+200 și 13+700.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, „importanța aparte a acestui sector de drum rezidă din faptul că deservește o zonă metropolitană populată, în plină expansiune, asigurând o legătură directă și facilă cu municipiul Cluj-Napoca”.

Operațiunile constau în refacerea terasamentelor, decopertări de pământ, asigurarea scurgerii apelor, refacerea sau amenajarea de trotuare asfaltate cu borduri prefabricate. În plus, vor fi executate peste 120 de accese la proprietăți aflate de-a lungul traseului.

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.